Cum justifică Metrorex scumpirea călătoriei de la 5 la 7 lei. Metrorex propune majorări substanţiale pentru călătoriile cu metroul de luna viitoare, în timp ce călătorii se plâng de mizerie şi trenuri învechite în subteran. Sindicaliştii susţin că există doar două variante: creşterea tarifelor sau închiderea metroului. Acesta ar fi al doilea an consecutiv de scumpiri la metrou după ce ultima majorare de preţ a fost făcută în ianuarie 2025.
Cum justifică Metrorex scumpirea călătoriei de la 5 la 7 lei
Bucureştenii nu se pot ascunde de valul de scumpiri nici măcar în subteran. Metrorex propunere noi tarife pentru călători de luna viitoare.
De la 5 la 7 lei, atât ar urma să ne coste o plimbare cu metroul de la 1 mai. Şi se vor scumpi toate tarifele: pentru cartela de 10 călătorii am putea să plătim cu 15 lei mai mult, iar un abonament lunar ar putea costa 140 de lei.
„Nu o să-şi mai permită lumea să meargă cu metroul. Devine prea scump pentru un transport care e în comun până la urmă. 5 lei mi se părea deja prea scump”, a spus un călător.
Bucureştenii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu au mai existat investiţii în subteran de mai bine de 5 ani. Pe magistrala M4, care face legătura între Străuleşti şi Gara de Nord, circulă în continuare garnituri vechi de jumătate de secol.
Ultima scumpire a călătoriilor cu metroul a fost în ianuarie 2025. Atunci, costul pentru o călătorie aproape s-a dublat – de la 3, la 5 lei. Abonamentul lunar costa pe atunci doar 80 de lei.



















































