Deputatul AUR, Tiberiu Boșutar a fost trimis în judecată pentru instigare
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.
La data de 07.12.2024, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe strada Gării din municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud și a Biroului Electoral Județean Bistrița – Năsăud, pe fondul anulării alegerilor prezidențiale, folosind o transmisiune live prin intermediul unei platforme de socializare, pe care și-a creat un profil vizualizat de 84.800 de persoane, inculpatul a instigat publicul să săvârșească infracțiuni.
În mod concret, inculpatul a incitat la provocarea de revolte violente care să ducă la incendierea clădirilor instituțiilor publice, folosind în acest sens îndemnul către urmăritori: „Bă, ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea”.
CITESTE SI: Deputatul AUR Mohammad Murad șochează: «E foarte ușor să faci 5.000 de euro pe lună în România»
În rechizitoriu s-a reținut faptul că ordinea și liniștea publică au fost afectate de climatul tensionat determinat de instigarea la săvârșirea de fapte penale, precum și că dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, acesta fiind susceptibil de anumite limitări, una dintre situațiile de excepție în care dreptul la liberă exprimare poate fi restrâns fiind aceea impusă în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
La data săvârșirii faptelor inculpatul încă nu dobândise calitatea de deputat. Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece cauza în fond.



















































