Doliu în trupa Holograf. A murit basistul Iulian „Mugurel” Vrabete
Iulian Vrabete s-a stins din viata la varsta de 70 ani dupa o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani.
„Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, a transmis trupa Holograf.
CITESTE SI: Festin culinar cu live cooking și muzică în satul Focuri: „Mănânci cât poți” la doar 70 de lei
Holograf a fost înființată la București în 1977, de muzicianul Mihai Pocorschi si este una cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri în România. Formația este în continuare foarte activă și realizează turnee lungi, cu concerte foarte bine primite de public.
În anii 1990 trupa și-a schimbat stilul într-un rock modern. Printre cele mai cunoscute hituri realizate de Holograf sunt „Umbre pe cer”, „Singur pe drum”, „Ochii tăi”, „Banii vorbesc”, „Dincolo de nori”, „Ți-am dat un inel”, „Undeva departe”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Vine o zi…”, „Viața are gust”, „Dragostea mea”, „Cât de departe”.



















































