vineri, februarie 20, 2026

Flagrant de mită la Sibiu: inculpat prins când oferea 2.000 de euro unui polițist pentru clasarea unui dosar de furt calificat

Un bărbat cercetat pentru furt calificat a fost prins în flagrant de procurori după ce a oferit 2.000 de euro unui polițist pentru a obține o soluție favorabilă în dosarul penal în care era inculpat. Cazul a fost declanșat în urma denunțului formulat de un agent șef principal de poliție din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu — Poliția Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale.

0
DISTRIBUIRI
2
VIZUALIZǍRI

Flagrant de mită la Sibiu: inculpat prins când oferea 2.000 de euro unui polițist pentru clasarea unui dosar de furt calificat

Cazul a fost declanșat în urma denunțului formulat de un agent șef principal de poliție din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu — Poliția Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale.

Potrivit anchetatorilor, la data de 18 februarie 2026, polițistul a sesizat faptul că, inculpatul i-a propus o întâlnire în afara sediului Poliției înainte de audiere, situație care i-a creat suspiciunea că acesta urmărea obținerea unei soluții favorabile prin promisiunea sau oferirea unor foloase necuvenite. Dosarul penal în care bărbatul era cercetat se afla în instrumentarea polițistului sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

RELATED POSTS

În urma denunțului, procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, au organizat acțiunea de prindere în flagrant. La data de 19 februarie 2026, inculpatul a remis suma de 2.000 de euro agentului de poliție, desemnat investigator cu identitate reală în cauză, pentru ca acesta să își îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv să propună o soluție de clasare a dosarului penal.

CITESTE SI: Polițist de frontieră din Bihor, acuzat că a dus un șofer bulgar cu autospeciala la bancomat pentru a primi mită

Anchetatorii au ridicat suma de bani oferită cu titlu de mită, iar prin ordonanța din 20 februarie 2026 procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva mituitorului, acesta dobândind oficial calitatea de inculpat în dosar pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În perioada următoare urmează să fie analizată oportunitatea luării unor măsuri preventive.

Pe parcursul cercetărilor, procurorii au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Sibiu. Ancheta este în desfășurare.

 

 

 

Continuă sǎ citești

SimilarArticole

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne și pe rețelele sociale

Știri Recente