Hidrologii anunta ca debitul Dunării scade la un nivel critic. La Baziaș va ajunge la doar 1.400 mc/s, aproape de minimul istoric al lunii august
România se confruntă în luna august cu un regim hidrologic sever deficitar, iar prognozele hidrologilor indică faptul că debitele râurilor vor rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă. Cea mai îngrijorătoare situație este pe Dunăre, unde debitul la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va coborî la doar 1.400 metri cubi pe secundă, adică puțin peste o treime din media multianuală a lunii august.
Potrivit prognozei hidrologice, în intervalul 5 august, ora 07:00 – 12 august, ora 07:00, debitul Dunării va scădea ușor în prima zi, până la valoarea de 1.400 mc/s, după care se va menține aproape constant până la sfârșitul perioadei analizate.
Prin comparație, media multianuală a lunii august este de aproximativ 3.900 mc/s, ceea ce înseamnă că fluviul va transporta doar aproximativ 36% din debitul obișnuit pentru această perioadă.
Cele mai multe râuri vor avea debite mult sub normal
Hidrologii estimează că, în luna august, regimul hidrologic al râurilor din România va fi, în general, cuprins între 30% și 50% din mediile multianuale lunare.
Situații ceva mai favorabile sunt prognozate în bazinul hidrografic al Prahovei și în bazinele superioare ale râurilor Ialomița și Buzău, unde debitele ar putea ajunge la 50-80% din valorile normale.
În schimb, cele mai afectate zone vor fi:
- bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru și Crișul Alb;
- bazinul râului Bârlad;
- râul Râmnicu Sărat;
- cursul superior al Siretului;
- afluenții Prutului;
- râurile din Dobrogea.
În aceste regiuni sunt estimate debite de sub 30% din media multianuală, ceea ce reflectă persistența secetei hidrologice.
Ploile torențiale pot produce viituri locale
Deși luna august se anunță foarte săracă în resurse de apă, specialiștii avertizează că acest lucru nu exclude apariția unor fenomene hidrologice extreme.
Episoadele de instabilitate atmosferică pot genera ploi torențiale care să provoace scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici.
Autoritățile precizează că prognoza hidrologică va fi actualizată permanent, iar în cazul în care există riscul depășirii cotelor de apărare vor fi emise avertizări hidrologice în funcție de evoluția vremii și a debitelor.
Scăderea accentuată a debitului Dunării vine într-un moment extrem de dificil pentru sistemul energetic național.
Autoritățile au declarat stare de alertă energetică după ce nivelul apei în zona Cernavodă s-a apropiat de limita minimă necesară funcționării în siguranță a centralei nucleare. Pentru menținerea în exploatare a Grupului 2, autoritățile desfășoară lucrări speciale pe brațul Bala și pe Dunărea Veche, inclusiv dragaje și scufundarea unor barje pentru redirecționarea unei părți din debit spre zona de captare a apei utilizate la răcirea reactoarelor.
Fiecare zi în care Grupul 2 de la Cernavodă rămâne în funcțiune înseamnă aproximativ 650 MW de energie electrică livrată în Sistemul Energetic Național, reprezentând aproape 10% din producția de energie a României.
Pe lângă impactul asupra producției de energie, nivelul extrem de scăzut al Dunării afectează și navigația fluvială, agricultura și alimentarea cu apă în anumite regiuni ale țării, autoritățile monitorizând permanent evoluția situației hidrologice.













