Un bărbat din judeţul Iaşi a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce şi-a ieşit din minţi şi şi-a pălmuit fiica. Adolescenta era elevă a unui liceu din Iaşi şi a lipsit o noapte de la căminul unde era cazată. Totul s-a întâmplat atunci când fata a decis să petreacă o noapte la o prietenă și nu s-a mai întors în cămin. Cei de la cămin au anunțat familia iar tatăl a sunat-o pe fată să o certe. A doua zi a fost obligată să părăsească definitiv căminul, iar atunci când a ajuns acasă, tatăl a certat-o și a pălmuit-o. Iar apoi a revenit în camera ei cu un băț și a continuat să o bată.
Fata nu a povestit nici mamei și nici fraților ceea ce i se întâmplase, dar i-a trimis fotografii și i-a spus totul prietenei sale. Apoi s-a deschis un dosar penal în acest caz iar acum tatăl a fost condamnat pentru violență în familie la un an de închisoare cu suspendare și la 70 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, trebuie să îi dea fetei 5.000 de lei daune morale. Specialiștii au constatat atunci că fata suferea de stres post-traumatic și o anxietate generalizată, mai ales că în familie violența domestică era la ordinea zilei. În fața judecătorilor, tatăl s-a apărat spunând că și-a ieșit din fire pentru că simțea că fata nu îl ascultă.