Dimineața, Iașul se strânge în două intrări care ar trebui să fie artere, dar funcționează tot mai des ca dopuri: DN28 spre Lețcani și DN24 – Șoseaua Bucium. În zilele bune, sunt drumuri lente. În zilele proaste, devin o loterie. Un accident, o frânare în lanț, o mașină rămasă pe bandă și naveta se transformă în așteptare fără termen: ajungi când poți, nu când ai nevoie.
Pe DN28, episoadele de circulație blocată după accidente apar recurent în informările Centrului INFOTRAFIC al Poliției Române, semn că vulnerabilitatea nu e ocazională, ci structurată în felul în care arată și funcționează drumul. Iar unele evenimente depășesc rapid „accidentul de trafic”: în 2025, un impact între autocar și autocamion la Lețcani a dus la activarea Planului Roșu de intervenție și la transportarea mai multor persoane la spital, un episod care a arătat cât de repede poate deveni o zi obișnuită o urgență majoră.
Pe Șoseaua Bucium, presiunea vine dintr-un amestec greu: pantă, curbe, intersecții, intrări dese și trafic intens. În ianuarie 2026, un accident grav a implicat mai multe persoane, una fiind încarcerată, un tip de incident care nu mai poate fi tratat ca „știre neagră” izolată, ci ca simptomul unui traseu unde infrastructura și volumul de mașini se lovesc constant.
Dincolo de impresia zilnică a șoferilor, există și fotografia oficială a riscului. În 2025, județul Iași a înregistrat 1.462 de accidente rutiere, cu 58 de persoane decedate și 105 răniți grav, potrivit evaluării anuale a Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Când pui aceste cifre lângă blocajele cronice de pe două dintre cele mai importante intrări-ieșiri ale orașului, „falimentul mobilității” nu mai e o metaforă bună de titlu, ci o contabilitate rece.
Mobilitatea nu se prăbușește doar în statistici, ci și în economie. Orice minut pierdut în coloană înseamnă cost: carburant ars pe loc, întârzieri la schimburi, livrări ratate, oameni care pleacă mai devreme cu 30–60 de minute „ca să fie siguri”, firme care își refac programările și își mută întâlnirile. La scară națională, există deja indicatori publici despre dimensiunea fenomenului: o estimare arată că un șofer din România pierde, în medie, 33,2 minute pe zi în trafic. Și chiar dacă Iașul nu este București, barometrele de congestie pentru Capitală arată mecanismul: ore pierdute anual în orele de vârf, timp consumat pe distanțe scurte și o economie care plătește scump pentru infrastructura rămasă în urmă.
În logica unui oraș mare, problema nu mai e „traficul greu”, ci lipsa redundanței. Când două coridoare duc greul navetei, orice incident devine criză. Planurile de mobilitate discută exact aceste axe și rolul lor în rețeaua Iașului, dar senzația de pe teren rămâne că drumul real se rupe înainte să ajungă la soluții: întâi vine blocajul, apoi explicația.
