Un incendiu a izbucnit în această dimineață la acoperișul unei locuințe din localitatea Dorobanți, comuna Aroneanu, județul Iași. Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor și pentru a împiedica extinderea incendiului la restul casei.
Alarma a fost dată printr-un apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Iași. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Aroneanu.
În urma incendiului, au ars aproximativ 5 metri pătrați din acoperișul locuinței. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, împiedicând propagarea flăcărilor la celelalte părți ale construcției.
Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!











