Înmormântare fără preot și fără martori: povestea unui bătrân din Iași uitat de sistem

Înmormântare fără preot și fără martori: povestea unui bătrân din Iași uitat de sistem

Un caz tulburător relatat de Viorel Pașca, președintele Asociația Dumbrava din judetul Bihor, scoate la iveală modul în care un om ajunge să fie, nu doar abandonat în viață, ci și în moarte. Povestea lui Alexandru, un bătrân trecut de 80 de ani din judetul Iasi, ridică semne serioase de întrebare despre felul în care instituțiile tratează cazurile sociale extreme.

„Nici înmormântarea nu mai e ce-a fost… M-au lăsat cu ochii-n soare în cimitir”, își începe relatarea Viorel Pașca, descriind o experiență care l-a marcat profund. Bărbatul spune că Alexandru a fost adus în urmă cu câțiva ani la Dumbrava din Iași, fiind bolnav, fără locuință și fără sprijin din partea familiei. A fost îngrijit de asociație până în momentul în care starea sa de sănătate s-a agravat, fiind transportat la spital, unde a decedat câteva zile mai târziu.

După deces, lucrurile au luat o turnură neașteptată. „Am aflat că acest lucru nu mai este posibil, că deși are domiciliu la noi și că în ultimii ani a fost îngrijit aici, statul român își va asuma tot ce ține de înmormântarea dumnealui”, povestește Pașca. Deși inițial a privit acest lucru ca pe un gest reparatoriu, realitatea avea să fie cu totul diferită.

Timp de patru luni, trupul neînsuflețit a rămas la morgă, iar când în cele din urmă a fost anunțată data înmormântării, aceasta urma să aibă loc la un cimitir din Oradea. „La ora fixată eram acolo, cu buchetul de flori pe care-l cumpărasem pentru această ocazie, hotărât să particip și eu la slujba de înmormântare. Spre uimirea mea însă, la locul unde era indicat […] nu era nimeni”, relatează acesta.

Situația devine și mai greu de înțeles în momentul în care reprezentanții cimitirului îi spun că înmormântarea urma să aibă loc fără preot. „Mi-au spus că nu au fost anunțați că va participa cineva la înhumare și prin urmare aceasta se va face fără preot și implicit fără slujbă.” Determinat să schimbe situația, Pașca a contactat un preot și a cerut amânarea înhumării pentru câteva zeci de minute.

Însă demersul a fost inutil. „Spre surprinderea mea însă, acesta fusese deja înmormântat […] deși mi s-a promis că vor aștepta până vine preotul.” Tot ce i-a mai rămas a fost să lase florile pe mormânt și să plece, cu un sentiment profund de neputință.

„Am rămas cu un gust amar […] cum am putut fi atât de naiv să cred că dacă statul nu și-a respectat cetățenii cât au fost în viață, îi va respecta când vor muri”, a mai spus acesta. În final, concluzia sa este una apăsătoare: „Au făcut-o pe ‘ascuns’, repede, fără preot și fără slujbă […] Păcat că lucrurile au ieșit altfel.”

Cazul readuce în discuție modul în care sunt gestionate în România înmormântările persoanelor fără aparținători și ridică întrebări despre respectul acordat demnității umane, chiar și după moarte.