Într-un peisaj sălbatic și provocator, unde roca întâlnește tehnologia, IVECO T-WAY MY24 a arătat de ce este lider absolut în off-road. Evenimentul #TreatItBad2025 a transformat cariera Calcarul SA într-un adevărat poligon de testare, unde forța, tracțiunea și durabilitatea au fost puse la încercare fără menajamente.
Cu sprijinul partenerilor Calcarul SA și Eurospeed Suceava, evenimentul a adunat profesioniști din domeniu, pasionați de camioane grele și specialiști în transporturi, toți martori la un spectacol tehnic de excepție.
De la urcușuri abrupte la descinderi prin teren instabil, IVECO T-WAY nu doar că a făcut față, ci a dominat, demonstrând că deviza “Treat Me Bad” nu e doar un slogan, ci un mod de a performa.
Test drive-urile în condiții reale, demonstrațiile tehnice și workshopurile aplicate au transformat evenimentul într-o experiență completă, unde adrenalina s-a împletit cu performanța de top.
Camioanele au impresionat prin robustețea construcției, manevrabilitatea pe teren accidentat și sistemele de siguranță avansate. IVECO T-WAY MY24 se dovedește un partener ideal pentru misiuni grele – indiferent de vreme, drum sau provocare.