Record medical la Iași: cel mai mic copil transplantat renal din România are doar 8,5 kilograme. Medicii de la Parhon au realizat două intervenții simultan
Performanță medicală remarcabilă la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Medicii au realizat două transplanturi renale în aceeași noapte, în cazul a doi copii de numai doi ani și jumătate, respectiv șase ani. Intervenția asupra celui mai mic pacient reprezintă un record național: băiețelul, din județul Suceava, cântărește doar 8,5 kilograme și este cel mai mic copil transplantat renal până acum în România.
Cele două operații au avut loc în noaptea de joi spre vineri. Ambii copii sufereau de afecțiuni renale grave, iar transplantul era singura șansă de a scăpa de dializă sau de a evita începerea acestui tratament.
Cazul băiețelului din Suceava a reprezentat o provocare deosebită pentru echipa medicală. Copilul, în vârstă de doi ani și jumătate, avea probleme renale încă de la naștere, trecuse prin tratamente repetate și era dependent de dializă peritoneală. Greutatea sa extrem de redusă, de numai 8,5 kilograme, a făcut ca intervenția să fie una cu dificultăți chirurgicale importante.
Potrivit profesorului universitar doctor Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, în lume sunt cunoscute doar două intervenții comparabile realizate la copii cu o greutate mai mică: una la Johns Hopkins, în Statele Unite, la un pacient de 7,25 kilograme, și alta la Sydney, în cazul unui copil de 7,5 kilograme.
„Implantarea rinichilor recoltați de la un copil extrem de mic la doi copii cu BCR – unul de 2 ani dializat peritoneal și celălalt de 6 ani. In lume au existat transplanturi renale la copii mai mici, dar putine – exemplu în USA la John Hopkins copil de 7, 25 kg si altul la Sydney la un copil de 7,5 kg – deci suntem in aceasta companie onoranta si extrem de dificil de tratat. Desigur nu este o competitie, suntem doar fericiti ca ne-am asumat aceasta provocare. La 24 ore copii urineaza, sunt bine si unul are deja funcție renală normală. In Romania sunt aproximativ 62 copii în dializa, Centrul din Iasi fiind singurul care transplanteaza la copii rinichi. Echipa condusa de Dr. Morosanu a facut literalmente minuni, lucrând contra cronometru, în intervenții în care existau malformatii complexe si dificultati chirurgicale apreciabile. Suntem recunoscători familei generoase care a acceptat donarea și nu întâmplator aceasta minune s-a intamplat în momentul în care în țara se desfasurau cele mai importante manifestari stiintifice de Pediatrie și Nefrologie. O mențiune cu totul specială pentru echipa de nursing, cu o abnegație și dedicație ieșită din comun și pentru echipa managerială a Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iasi, care a asigurat condiții impecabile pentru o activitate medicală de vârf și de o mare noblețe umana! O apreciere pentru efortul colectiv al tuturor celor implicați, în ultimele 48 ora explicat medicul ieșean”, a explica medicul iesean.
Astfel, intervenția de la Iași plasează echipa medicală pe locul al treilea la nivel mondial, potrivit comparației prezentate de coordonatorul centrului, și stabilește un record național în privința greutății pacientului transplantat.
Cel de-al doilea copil operat este un băiețel de șase ani, din Republica Moldova, care cântărea aproximativ 15 kilograme. Acesta suferea de insuficiență renală în stadiu terminal și urma să înceapă dializa în luna următoare. Transplantul realizat la Iași i-a oferit posibilitatea de a evita începerea acestui tratament.
Primele vești după intervenții sunt încurajatoare. La 24 de ore de la operații, ambii copii urinau, iar unul dintre ei avea deja funcție renală normală, potrivit informațiilor transmise de profesorul Adrian Covic.
Medicul a atras atenția și asupra nevoii de transplant renal în rândul copiilor din România. Aproximativ 62 de copii se află în prezent în dializă, iar Centrul de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași este singurul din țară care realizează transplanturi renale pediatrice, conform declarației acestuia.











