O dronă a căzut în zona Plauru din Tulcea deși sistemele radar ale MApN nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național
Un obiect posibil a fi o dronă aeriană a căzut, în noaptea de 1 spre 2 octombrie, în zona localității Plaurul, județul Tulcea, în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. Incidentul s-a produs pe fondul unor noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemele de supraveghere radar au detectat, în cursul nopții, mai multe atacuri cu drone desfășurate în proximitatea frontierei fluviale cu România, în zona de nord a județului Tulcea.
În jurul orei 05:00, autoritățile au fost informate cu privire la căderea unui obiect în zona localității Plaurul. Primele informații indică posibilitatea ca obiectul să fie o dronă aeriană. În urma căderii acestuia s-a produs un incendiu.
CITESTE SI: Tulcea | Incendiu puternic într-o pădure de lângă Plauru. Localnicii spun că a explodat o dronă
Nu au fost raportate victime și nici pagube materiale. Pentru gestionarea situației, o autospecială a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și echipe ale Ministerului Apărării Naționale au fost direcționate către zona în care a fost semnalat incidentul. Intervenția a avut ca obiectiv stingerea incendiului și securizarea perimetrului.
Zona a fost izolată, iar echipele specializate ale MApN urmează să efectueze cercetări la fața locului pentru a stabili natura obiectului căzut și circumstanțele producerii incidentului.
Ministerul Apărării Naționale precizează însă că, în pofida atacurilor cu drone desfășurate în apropierea frontierei, sistemele radar nu au detectat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național al României în cursul nopții de 1 spre 2 octombrie.
Incidentul de la Plaurul are loc într-o zonă aflată în proximitatea frontierei cu Ucraina, unde atacurile cu drone asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre au fost semnalate în repetate rânduri.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














