Un caz de o gravitate extremă a șocat opinia publică din Târgu Mureș. Trei minori, cu vârste de 13, 15 și 16 ani, sunt acuzați că au pus la cale uciderea unui taximetrist, cu scopul de a-i fura autoturismul și banii. Atacul a avut loc în dimineața zilei de 28 ianuarie 2026, într-o zonă izolată dintre localitățile Voiniceni și Porumbeni.
Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi acționat în baza unei înțelegeri prealabile. Au urcat într-un taxi din cartierul Unirii din municipiul Târgu Mureș, solicitând să fie transportați în localitatea Porumbeni. După ce au ieșit din satul Voiniceni, într-o zonă arabilă, fără locuințe în apropiere, i-au cerut șoferului să oprească.
După ce au coborât din autoturism, unul dintre minori, în vârstă de 13 ani, s-a întors și l-a atacat pe taximetrist cu un cuțit, lovindu-l în zona feței. Victima, un bărbat de 54 de ani, a suferit o plagă înțepată la nivelul aripii nazale drepte, penetrantă în fosa nazală, leziuni care au necesitat 6–7 zile de îngrijiri medicale. Medicii spun că șoferul a avut un noroc uriaș, rana putând afecta grav respirația.
Deși planul celor trei viza uciderea victimei, taximetristul a reușit să scape cu viață și să sune la 112, fiind transportat de urgență la spital.
După atac, minorii au fugit, însă polițiștii au descoperit că aceștia părăsiseră fără permisiune un centru de plasament, unde se aflau sub măsuri de protecție. Dispariția lor nu fusese observată până în momentul comiterii faptei.
Tribunalul Mureș a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi inculpați de 15 și 16 ani. Minorul de 13 ani, care ar fi aplicat lovitura cu cuțitul, nu răspunde penal, conform legislației în vigoare.
Cazul reaprinde dezbaterea privind răspunderea penală a minorilor. După un incident recent din Timiș, în care un copil a fost ucis de alți minori, peste 250.000 de persoane au semnat o petiție pentru modificarea legii, cunoscută sub numele de „Legea Mario”, care propune coborârea vârstei răspunderii penale pentru infracțiuni grave. Ministerul Justiției a anunțat că un grup de lucru analizează deja posibile schimbări legislative.
Ancheta în acest caz continuă, atât sub aspect penal, cât și în ceea ce privește modul în care minorii au fost supravegheați în cadrul sistemului de protecție socială.

















































