Primării de patru ori mai scumpe decât impozitele locale pe care le strâng. Cazurile Tansa – Dagâța (Iași) și Bogdănița (Vaslui)

Primării de patru ori mai scumpe decât impozitele locale pe care le strâng. Cazurile Tansa – Dagâța (Iași) și Bogdănița (Vaslui)

Trei comune din Iași și Vaslui au încasat în 2025, împreună, aproximativ 1,06 milioane de lei din principalele impozite locale pe clădiri, terenuri și mașini. În același timp, cheltuielile de personal ale celor trei aparate administrative au depășit 4,3 milioane de lei. Cifrele readuc în discuție o reformă aproape dispărută de pe agenda publică: comasarea comunelor și reorganizarea administrativ-teritorială a României.

România vorbește despre reducerea deficitului, creșteri de taxe și tăieri de cheltuieli, dar discută mult mai puțin despre costul propriei organizări administrative. Execuțiile bugetare pe 2025 ale comunelor Tansa și Dagâța, din județul Iași, și Bogdănița, din Vaslui, arată cât de mare poate fi diferența dintre capacitatea fiscală a unei comunități mici și costul aparatului său administrativ.

Cele trei cazuri nu pot fi extrapolate automat la toate comunele României. Dar asemănarea cifrelor ridică o întrebare legitimă: cât de sustenabil este un sistem în care o administrație locală costă de câteva ori mai mult decât principalele impozite locale pe care comunitatea le generează?

Tansa: 404.000 de lei din principalele impozite, 1,5 milioane pentru personal

În Tansa, principalele impozite locale analizate, pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, de la persoane fizice și juridice, au adus în 2025 aproximativ 404.000 de lei.

Numai impozitele pe clădiri au produs circa 68.000 de lei, iar cele pe terenuri, inclusiv extravilanul, aproximativ 231.000 de lei. Impozitele pe mijloacele de transport au mai adus aproximativ 100.000 de lei.

În același an, la capitolul „Autorități executive”, Primăria a raportat 1,472 milioane de lei salarii de bază și aproape 39.000 de lei contribuția asiguratorie pentru muncă. Costul salarial astfel identificat depășește 1,51 milioane de lei.

Cu alte cuvinte, costul salarial al aparatului administrativ este de aproximativ 3,7 ori mai mare decât principalele impozite locale luate în calcul.

Dagâța: aceeași proporție, aproape aceleași sume

La Dagâța, situația este aproape o copie. Principalele impozite pe clădiri, terenuri și autoturisme au adus aproximativ 398.500 de lei în 2025.

Cheltuielile de personal raportate la „Autorități executive”, salarii de bază, indemnizații, hrană, alte drepturi salariale și contribuția pentru muncă, ajung însă la aproximativ 1,53 milioane de lei.

Raportul este din nou de aproape 1 la 4: principalele impozite locale analizate ar echivala cu numai aproximativ 26% din costul personalului administrației.

Execuția bugetară mai consemnează și 321.943 de lei pentru consultanță și expertiză. Suma nu dovedește în sine vreo neregulă, pentru asta ar trebui analizate contractele și serviciile achiziționate dar este aproape cât colectează comuna într-un an din întregul coș de impozite locale comparat în această analiză.

Bogdănița: aproape cinci lei pentru personal la un leu din principalele impozite

Cea mai mare disproporție dintre cele trei cazuri apare la Bogdănița, județul Vaslui. Raportul Ministerului Finanțelor este tot pentru execuția la 31 decembrie 2025.

Comuna a încasat doar 15.638 de lei din impozitul pe clădiri de la persoanele fizice și 2 lei de la persoanele juridice. Impozitul pe terenurile persoanelor fizice a produs 38.523 de lei, iar cel pe terenurile persoanelor juridice 623 de lei. Terenurile extravilane au adus 141.529 de lei.

Impozitele pe mașini au adus încă 61.564 de lei de la persoanele fizice și 810 lei de la cele juridice. În total: aproximativ 258.700 de lei din principalele impozite locale analizate.

În schimb, la „Autorități executive” apar 1,116 milioane de lei salarii de bază, plus indemnizații, hrană și contribuția asiguratorie pentru muncă. Totalul acestor cheltuieli ajunge la aproximativ 1,27 milioane de lei.

Raportul este de aproape 1 la 5. Principalele impozite analizate reprezintă doar circa 20% din cheltuielile de personal ale aparatului administrativ.

Trei comune: 1 milion în impozite, peste 4 milioane pentru personal

Privite împreună, cifrele sunt și mai sugestive.

Pentru fiecare leu colectat din coșul de principale impozite locale analizat, cele trei administrații au cheltuieli de personal de aproximativ 4 lei.

Comparația nu înseamnă că salariile funcționarilor sunt plătite direct din impozitul pe case, terenuri și mașini și nici că acestea sunt singurele venituri proprii ale comunelor. Bugetele locale includ și alte taxe, concesiuni, amenzi, cote din impozitul pe venit și alte venituri.

Dar raportul arată dimensiunea redusă a bazei fiscale locale în comparație cu costul menținerii unor aparate administrative distincte.

Comunele sunt ținute în funcțiune prin redistribuirea banilor

Bugetele totale sunt, de fapt, mult mai mari. Tansa a raportat venituri de aproximativ 10,8 milioane de lei, Dagâța aproape 13,9 milioane, iar Bogdănița aproximativ 9,39 milioane de lei.

O parte importantă a diferenței provine din sume redistribuite de la bugetul de stat, cote din impozitul pe venit, sume defalcate din TVA, subvenții și finanțări pentru investiții.

La Bogdănița, de exemplu, apar peste 1 milion de lei pentru echilibrarea bugetului din cote defalcate din impozitul pe venit, 453.000 de lei din TVA pentru echilibrare și 1,556 milioane de lei din TVA pentru cheltuieli descentralizate.

Acești bani nu trebuie confundați automat cu finanțarea birocrației. Ei acoperă și educație, protecție socială și alte servicii publice, iar milioane de lei din bugetele comunelor reprezintă investiții cu destinație precisă.

Dacă o comunitate are o bază fiscală atât de redusă, este eficient ca statul să mențină pentru ea o administrație distinctă, cu toate structurile și costurile aferente?

Problema nu sunt funcționarii, ci sistemul

Cifrele nu demonstrează că angajații primăriilor din Tansa, Dagâța sau Bogdănița sunt inutili și nici că nu muncesc. Un asemenea verdict ar fi imposibil de susținut doar din execuțiile bugetare.

Problema este sistemul care presupune existența unor administrații distincte chiar și acolo unde capacitatea fiscală locală este foarte mică.

O reformă ar putea însemna servicii comune de contabilitate, achiziții, juridic, urbanism sau resurse umane pentru mai multe localități. În alte cazuri poate însemna comasarea unor comune.

Comasarea unei comune nu înseamnă dispariția satelor sale. Localitățile pot continua să existe, în timp ce structura administrativă este reorganizată.

Iar economiile ar trebui măsurate nu prin câte posturi dispar, ci prin câți bani pot fi redirecționați din administrarea administrației către serviciile oferite efectiv locuitorilor.

Regionalizarea, reforma pe care România o tot amână

Cele trei comune nu sunt suficiente pentru a pronunța un verdict asupra celor câteva mii de administrații locale din România. Sunt însă suficiente pentru a cere o întrebare la nivel național: câte unități administrativ-teritoriale sunt sustenabile financiar și câte depind structural de redistribuirea banilor pentru a-și menține propriul aparat?

O regionalizare serioasă ar trebui să înceapă tocmai cu acest audit: populație, venituri proprii, cost administrativ pe locuitor, dependență de echilibrare și distanța până la serviciile publice. Apoi pot fi stabilite criterii pentru servicii comune, comasări voluntare sau obligatorii și, acolo unde este justificat, redesenarea nivelului județean și regional.

Regionalizarea nu trebuie însă să însemne apariția unui nou etaj birocratic peste comune și județe. Dacă România adaugă regiuni fără să elimine structuri și atribuții de dedesubt, nu face reformă, ci produce încă o administrație care trebuie finanțată.