Un val de reacții emoționale și critice la adresa politicilor publice privind taxarea și sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități a fost declanșat în spațiul public de o postare dură, asumată, semnată de Adele Chiriac. Mesajul său, adresat direct premerului Ilie Bolojan, a devenit viral, pentru că exprimă, fără menajamente, realitatea crudă a multor familii care trăiesc zilnic cu povara unui handicap grav, într-un sistem perceput ca fiind lipsit de empatie.
„M-ați făcut fericită, pentru prima dată în viața asta, pentru că n-am și eu o casă. Pentru că la ce impozite sunt acum, trebuia sigur să o vând”, scrie Adele Chiriac, într-un text în care ironia amară se împletește cu disperarea.
Femeia explică faptul că fiul ei este adult, dar nu un adult „obișnuit”, ci unul cu certificat de handicap grav, care trăiește dintr-o indemnizație de aproximativ 700 de lei lunar. „Atât. Că atât merită «handicapații», în viziunea voastră”, acuză ea, într-o formulare care reflectă nu doar frustrarea personală, ci sentimentul de abandon resimțit de multe familii aflate în situații similare.
Postarea scoate la lumină o realitate greu de contestat: costurile reale ale supraviețuirii unui adult cu handicap grav depășesc cu mult sprijinul oferit de stat. Adele Chiriac povestește că viața fiului ei depinde de tratamente care nu se mai găsesc în România și pe care este nevoită să le comande din Germania.
Femeia i-a transmis un mesaj dur lui Ilie Bolojan despre viata unei persoane cu handicap din Romania. „Ieri am comandat 3000 de pastile in Germania, pentru ca in tara mea, nu mai exista! Iar viata lui depinde de aceste medicamente si de exemplu daca i le administrez cu o ora mai tarziu poate intra in coma. Deci exclus sa nu i le dau deloc, da? Nu-ti spun cat costa pentru ca sigur nu iti pasa dar depaseste cu mult indemnizatia lui lunara! Si nu e singurul tratament pe care il ia! Ia si ulei CBD, la indicatia medicului neurolog, nu ca nu aveam eu ce sa fac cu banii! Dar care ulei CBD a reusit sa-l tina pe linia de plutire inclusiv la pubertate cand medicatia nu mai facea fata. Si pentru ca il ajuta inclusiv sa doarma noaptea! Na, acum bietul copil adult, trebuie sa mai si manance pentru ca ia cam 13 medicamente pe zi si are nevoie de o hrana cat mai sanatoasa! De restul nu mai zic… scoala, imbracat, spalat etc! Si stau eu acum si ma gandesc.. ce ma faceam daca aveam si casa? Renuntam la ce pentru a plati impozitul? La medicatie? La mancare? La ce? Explica-ne tu punctual, la ce sa renunte un adult cu handicap grav, pentru a plati SI impozit acumCosturile acestor medicamente, la care se adaugă alte tratamente zilnice – inclusiv ulei CBD recomandat de medicul neurolog – depășesc cu mult indemnizația lunară primită de fiul ei”, a scris Adele Chirica.
Mesajul său este un rechizitoriu dur la adresa lipsei de empatie a decidenților. Ea atrage atenția și asupra situației aparținătorilor, care nu pot avea un loc de muncă clasic pentru că îngrijirea unei persoane cu handicap grav este, în sine, o muncă permanentă. „Întrebați-mă când am dormit ultima dată o noapte întreagă. Când eram însărcinată cu el”, scrie femeia.
Această ieșire publică nu este un gest izolat și nici o reacție conjuncturală. Povestea lui Adele Chiriac și a fiului său este cunoscută de mai mulți ani. În urmă cu peste un deceniu, ea a devenit un simbol al luptei unui părinte cu un sistem medical rigid, după ce a refuzat verdictul sumbru al medicilor care i-au spus că fiul ei nu mai are nicio șansă.
A ales să lupte, să caute soluții, să se informeze, să își asume decizii grele, iar copilul ei a supraviețuit, contrar tuturor prognosticelor. Nu statul, nu sistemul, ci un părinte care a refuzat să renunțe. Copilul ei suferea de sindromul Dravet, o formă rară, incurabilă de epilepsie. Aceasta boală aduce, pe lângă convulsii, probleme de dezvoltare motorie, de comportament, de alimentaţie, întârzieri în dezvoltare, dificultăţi de adaptare socială.
Astăzi, însă, lupta nu mai este doar cu boala, ci și cu politicile publice care par să ignore complet realitatea vieții cu handicap grav. „Nesimțirea voastră nu are limite. Lipsa voastră de empatie, la fel. Ce vă curge prin vene? Că inimă clar nu aveți!”
Analiza acestui caz arată o ruptură profundă între discursul administrativ, rece și contabil, și realitatea umană a celor afectați direct de deciziile fiscale și sociale. Dincolo de polemică și de limbajul dur, mesajul Adelei Chiriac ridică o întrebare esențială: într-o societate care se declară solidară și europeană, cine plătește, de fapt, prețul reformelor făcute fără empatie?
