Românii își iau rămas bun de la Mircea Lucescu. Patronii de la Dinamo Kiev și Sahtior Donetk sunt asteptați la înmormantare
România își ia rămas bun de la una dintre cele mai mari personalități ale sportului național. Mircea Lucescu, legendarul antrenor care a marcat istoria fotbalului românesc și european, va fi înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu din București, în cadrul unei ceremonii organizate cu onoruri militare.
Potrivit programului oficial anunțat de Federația Română de Fotbal ceremonia funerară se desfășoară pe parcursul a trei zile, oferind publicului posibilitatea de a-i aduce un ultim omagiu marelui tehnician.
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus miercuri la Arena Națională, unde fanii, foștii jucători, colegii și oamenii din fotbal au venit să își ia rămas-bun. Pe la sicriul neinsufletit au trecut Gica Hagi, Mircea Rednic, Dorin Mateut, presedintele Federatiei, Razvan Burleanu, Ionut Lupescu, Miodrag Belodedeici, Ilie Dumitrescu, Ioan Andone dar si ambasadorul Turciei in Romania.
Patronii celor două mari cluburi ucrainene Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, antrenate în carieră de Mircea Lucescu, vor fi prezenți la ceremoniile funerare ale fostului selecționer.
CITESTE SI: Mircea Lucescu, omagiat astăzi la Barcelona și Paris, înaintea meciurilor din Champions League
Astazi, va avea loc prima slujbă de priveghi în incinta stadionului.
Biserica Sfântul Elefterie: Cortegiul funerar se va deplasa către lăcașul de cult, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie și invitații apropiați.
Înainte de prodigioasa sa carieră de antrenor, Lucescu a fost un jucător de succes, câștigând șapte campionate și o Cupă a României evoluând ca extremă la Dinamo București. A fost un titular constant în echipa României timp de peste un deceniu, fiind căpitanul țării sale la Cupa Mondială FIFA din 1970, în Mexic.
Lucescu și-a început cariera de antrenor în 1979, la vârsta de 34 de ani, ca jucător și antrenor principal la Corvinul Hunedoara, înainte de primul mandat la cârma României, pe care a condus-o la prima lor participare la un Campionat European, în 1984.
Au urmat perioade în Italia cu Pisa, Brescia, Reggiana și Inter, precum și două mandate la Rapid București, înainte de două roluri în Turcia cu Galatasaray – unde a câștigat Supercupa UEFA în 2000 – și Beşiktaş.
În 2004, Lucescu a început o perioadă de 12 ani plină de trofee în Ucraina, cu Șahtior Donețk, pe care i-a condus spre gloria din Cupa UEFA în 2009, precum și la opt titluri interne. Avea să ridice un al nouălea titlu cu Dinamo Kiev în 2021, după mandate mai scurte la Zenit și la echipa națională a Turciei.
Ultimul rol al lui Lucescu l-a adus acasă, în România, unde luna trecută a devenit cel mai vârstnic antrenor activ din istoria fotbalului de elită – conducând România în play-off-ul de calificare la Cupa Mondială împotriva Turciei, la vârsta de 80 de ani și 240 de zile. A fost meciul cu numărul 1.687 al unei cariere de antrenor cu adevărat remarcabile, care a adus 35 de titluri interne și europene.
















































