Scandalul ROBOR. Un deputat cere despăgubiri pentru românii cu rate majorate
Un nou scandal de proporții zguduie sistemul bancar din România, după ce Consiliul Concurenței a finalizat raportul preliminar în ancheta privind presupusa coordonare a cotațiilor ROBOR de către zece dintre cele mai mari bănci din țară. În paralel cu posibilele sancțiuni financiare, deputatul USR Alexandru Dimitriu anunță un proiect de lege prin care românii afectați să își poată recupera banii plătiți în plus la rate.
instituțiile financiare investigate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, dacă suspiciunile privind existența unui cartel bancar vor fi confirmate de autorități. Raportul Consiliului Concurenței a fost deja transmis băncilor, care au la dispoziție 30 de zile pentru a formula observații, urmând apoi etapa audierilor și decizia finală.
În acest context, deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat că va depune de urgență un proiect legislativ menit să faciliteze recuperarea prejudiciilor de către persoanele care au plătit rate majorate în perioada exploziei ROBOR.
În 2022, în doar câteva luni, pentru românii care își plăteau ratele în funcție de ROBOR, valoarea acestora aproape s-a dublat. Abia acum, în 2026, Consiliul Concurenței a finalizat ancheta, iar un cartel de 10 bănci riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
„De la celebra zicere a lui Mugur Isărescu — „băncile au sărit calul” — și până azi au trecut ani de zile. Ani în care milioane de români au plătit rate mai mari, bani reali, lună de lună, fără să știe dacă acele creșteri reflectau realitatea economică sau altceva”, a spus deputatul Alexandru Dimitriu.
Deputatul a precizat că, băncile găsite vinovate vor răspunde solidar pentru daunele produse și că legea va permite inclusiv inițierea unor procese colective, astfel încât persoanele prejudiciate să poată acționa împreună în instanță. De asemenea, autoritățile locale vor avea posibilitatea de a-și recupera eventualele prejudicii prin intermediul Ministerului Finanțelor.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!




















































