Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni, 2 noiembrie, după valul de critici apărut în urma petrecerii de botez organizate la Timișoara de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Evenimentul, la care au participat mai mulți lideri social-democrați și unde a cântat celebrul artist italian Al Bano, a stârnit numeroase reacții în spațiul public, în contextul măsurilor de austeritate resimțite de români.
Grindeanu, care a fost nașul copilului lui Alfred Simonis, spune că înțelege nemulțumirea oamenilor și admite că imaginile de la eveniment au transmis un mesaj nepotrivit, având în vedere situația economică și socială din România.
„Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România”, a declarat liderul PSD.
Acesta a precizat că persoanele care ocupă funcții publice trebuie să fie mai atente la mesajele pe care le transmit, inclusiv atunci când participă la evenimente private.
„Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacția. În calitate de lider al PSD, regret percepția creată în rândul oamenilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Grindeanu: „Românii trebuie să vadă preocuparea noastră în fapte”
Liderul social-democrat a afirmat că politicienii trebuie să se concentreze asupra problemelor reale ale populației, precum veniturile, locurile de muncă și relansarea economiei.
„Românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre”, a transmis Grindeanu.
Petrecerea de botez a avut loc în weekend, la Timișoara, unde Alfred Simonis și-a creștinat cel de-al treilea copil. La eveniment au participat sute de invitați, iar atmosfera a fost întreținută de Al Bano. Nașul copilului a fost chiar președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Imaginile de la petrecere au devenit intens discutate în spațiul public, mai ales prin contrastul dintre opulența evenimentului și discursul politic despre austeritate și dificultățile economice cu care se confruntă populația.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!











