Virus periculos pe Android: zeci de mii de telefoane sunt deja infectate. Experții în securitate cibernetică au identificat un nou malware extrem de periculos, denumit Keenadu, care infectează dispozitivele Android și le oferă infractorilor acces complet la telefon.
Până în februarie 2026, au fost raportate peste 13.000 de dispozitive compromise la nivel global.
Virus periculos pe Android: zeci de mii de telefoane sunt deja infectate
Potrivit Mediafax, virusul poate fi preinstalat direct în firmware-ul dispozitivului, integrat în aplicații de sistem sau chiar descărcat din magazine oficiale precum Google Play. Utilizatorii nu observă nimic suspect, întrucât malware-ul rulează în fundal, fără să declanșeze alerte vizibile.
Keenadu funcționează ca o veritabilă „ușă din spate” pentru hackeri, oferindu-le control aproape nelimitat asupra telefonului. Programul malițios poate infecta aplicațiile deja instalate, poate descărca și instala alte aplicații prin fișiere APK și poate modifica permisiunile sistemului fără acordul utilizatorului.
Datele compromise includ fișiere multimedia, mesaje private, informații bancare și date de localizare. Într-un caz analizat de specialiști, malware-ul era integrat chiar în aplicația de deblocare facială, expunând inclusiv datele biometrice ale utilizatorului.
Pentru a reduce riscul infectării, specialiștii recomandă instalarea unei soluții de securitate mobilă de la un furnizor de încredere și evitarea descărcării aplicațiilor din surse neoficiale.






















































