Un elev a deschis focul într-o școală din Turcia. Este al doilea atac armat după cel de ieri
Patru persoane au fost ucise și alte 20 au fost rănite după ce un elev a deschis focul într-o școală gimnazială din centrul Turciei, a anunțat un guvernator local, acesta fiind al doilea atac armat într-o școală din țară în două zile.
Patru dintre răniți sunt supusi unei intervenții chirurgicale, potrivit guvernatorului orașului Kahramanmaraș, Mukerrem Unluer. Una dintre persoanele ucise era o profesoară la școală, potrivit Unluer. Atacatorul s-a sinucis după incident, a declarat Unluer reporterilor aflați la locul atacului armat din școală.
CITESTE SI: Atac armat la o școală din Turcia: Cel puțin 16 persoane, rănite după ce un fost elev a deschis focul
Marți, un fost elev a deschis focul asupra fostei sale școli, rănind 16 persoane înainte de a se sinucide. Înainte de ultima rundă de atacuri, era rar să vezi împușcături în școli în Turcia.
Ministerul Justiției din Turcia a anunțat o interdicție de difuzare a relatării despre împușcături „de dragul integrității anchetei”. Șapte procurori. au fost desemnați pentru ancheta în curs, a declarat ministrul Justiției, Akin Gurlek, într-un comunicat publicat pe X.



















































