In timp ce la Iași proiectele importante pentru infrastructura sportivă continuă să bată pasul pe loc, la sute de kilometri distanță, Tulcea bifează o investiție majoră. Compania Națională de Investiții a anunțat finalizarea noii Săli Polivalente din municipiul Tulcea, un obiectiv modern care va putea găzdui competiții sportive, concerte, spectacole și evenimente de anvergură.
Noua arenă impresionează prin dimensiuni și facilități. Construită pe o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, sala are o capacitate de 4.447 de locuri, fiind una dintre cele mai moderne investiții realizate în ultimii ani în zona Dobrogei.
Printre facilitățile noului complex se numără o parcare subterană cu 78 de locuri, vestiare moderne pentru sportivi și oficiali, spații dedicate mass-mediei, sală de conferințe de presă și chiar o sală de antrenament cu teren de handbal la dimensiuni regulamentare.
Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții susțin că noua sală va deveni un punct de referință pentru întreaga regiune, fiind pregătită să găzduiască atât competiții naționale și internaționale, cât și evenimente culturale, educaționale și sociale.
Contrastul cu situația din Iași este însă greu de ignorat. De ani de zile, ieșenii aud promisiuni despre mari proiecte sportive, însă multe dintre acestea au rămas la stadiul de planuri, studii sau randări. În timp ce alte orașe din țară inaugurează săli polivalente și stadioane moderne, capitala Moldovei încă așteaptă investiții care să țină pasul cu statutul și dimensiunea sa.
Pentru mulți ieșeni, exemplul Tulcei demonstrează că atunci când există voință administrativă și finanțare, proiectele pot fi duse la bun sfârșit. Iar întrebarea rămâne aceeași: dacă Tulcea a reușit să inaugureze o Sală Polivalentă modernă de aproape 4.500 de locuri, cât va mai avea de așteptat Iașul pentru propriile investiții majore în sport și infrastructură?














