Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că și-ar fi ucis propriul tată în urma unui conflict izbucnit într-o pădure din apropierea comunei Mogoșești.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpatului V.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Anchetatorii susțin că, în noaptea de 25 spre 26 iulie 2026, bărbatul se afla împreună cu tatăl său, V.C., în pădurea „Valea Carului”, situată în apropierea comunei Mogoșești. Pe fondul unui conflict spontan, între cei doi ar fi izbucnit o altercație violentă.
Conform probelor administrate până în acest moment, inculpatul și-ar fi agresat tatăl atât prin lovituri, cât și cu un obiect tăietor-înțepător, leziunile suferite provocând decesul victimei.
În cadrul cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Iași – Serviciul de Investigații Criminale, care au participat la identificarea și prinderea suspectului, precum și la administrarea probelor.
Referatul cu propunerea de arestare preventivă a fost înaintat Tribunalului Iași, iar instanța a admis solicitarea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook














