Tronul domnesc al lui Alexandru Moruzi – piesă de patrimoniu la Muzeul de Istorie a Moldovei, expus la Palatul Culturii din Iași
Cu un design inspirat din arta mobilierului european, tronul reflectă tranziția de la influența orientală către procesul de modernizare și europenizare a societății românești, început în timpul domniilor fanariote (1711–1821). Această piesă de patrimoniu documentează un moment esențial din evoluția politică și culturală a Moldovei.
Pe spătarul tronului este reprezentată stema Moldovei, având în centru capul de bour, simbol istoric utilizat timp de secole. Analiza heraldică a confirmat apartenența tronului la Alexandru Moruzi. Ironia istoriei face ca domnitorul să nu fi apucat să îl folosească: în august 1806, cu doar câteva zile înainte de inaugurarea noului palat, acesta a fost chemat la Constantinopol, în contextul izbucnirii războiului ruso-turc și al ocupării Iașului de către trupele ruse.
Ulterior, tronul a fost utilizat de domnii care i-au succedat, atât fanarioți, cât și pământeni. Printre aceștia s-a numărat și Grigore al V-lea Alexandru Ghica, iar ultimul care a ocupat acest scaun domnesc a fost Alexandru Ioan Cuza.
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei în clădirea cunoscută drept Palatul Ocârmuirii, situată pe locul actualului Palatul Culturii din Iași. Tronul era păstrat în „Sala tronului”, unde Cuza a depus jurământul și a rostit discursul său. Tot aici, la 29 ianuarie 1859, a primit oficial vestea dublei alegeri ca domn al Țării Românești, moment decisiv pentru realizarea Unirii Principatelor Române.
În anul 1880, un incendiu puternic a distrus Palatul Ocârmuirii, însă tronul a fost salvat printr-un gest curajos: a fost aruncat pe geam pentru a fi protejat de flăcări. Ulterior, a fost păstrat la Primăria Iași, iar din anii ’30 a intrat în colecțiile muzeale ieșene. Din 1974, tronul face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei și poate fi admirat în cadrul expozițiilor găzduite de Palatul Culturii.
Astăzi, tronul domnesc nu este doar un obiect de mobilier istoric, ci un simbol al autorității, al modernizării Moldovei și un martor direct al unor momente fundamentale din istoria României moderne.
