Centru de Expertiză în Boli Rare de peste 2 milioane de euro, la Iași. Primăria pregătește construirea unei noi clădiri la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, cu fonduri europene
Municipiul Iași pregătește o investiție de peste 11,3 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Expertiză în Boli Rare în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”. Proiectul prevede demolarea aproape integrală a unei clădiri existente, păstrarea unei părți cu valoare memorială și realizarea unei construcții moderne, în care vor funcționa cabinete de specialitate și laboratoare de genetică medicală. Aproximativ 10 milioane de lei ar urma să provină din finanțare nerambursabilă, prin Programul Sănătate 2021–2027, în timp ce Primăria Iași va trebui să asigure din bugetul local peste 900.000 de lei. Documentația a fost pregătită pentru aprobarea Consiliului Local, în vederea depunerii cererii de finanțare.
Investiție de 11,33 milioane de lei pentru dezvoltarea serviciilor medicale destinate pacienților cu boli rare
Un nou proiect medical ar putea fi realizat la Iași, în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”, unitate sanitară care urmărește să își extindă capacitatea de diagnostic și expertiză în domeniul bolilor rare.
Potrivit documentației elaborate de municipalitate, investiția poartă denumirea oficială „Proiectare și execuție Centru de Expertiză în Boli Rare Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iași” și are o valoare totală estimată de 11.3 milioane de lei inclusiv TVA.
Din această sumă, cheltuielile eligibile pentru finanțare europeană sunt evaluate la 10.2 milioane de lei, în timp ce cheltuielile neeligibile ajung la 1 milion de lei.
Finanțarea nerambursabilă solicitată prin Programul Sănătate 2021–2027 este de 10 milioane de lei, reprezentând 98% din valoarea cheltuielilor eligibile. Diferența de 2% va trebui asigurată de Municipiul Iași.
Pe lângă această cofinanțare, municipalitatea își asumă și cheltuieli neeligibile de 700.000 de lei, ceea ce ridică contribuția totală a Primăriei Iași la 900.000 lei. Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” va suporta, la rândul său, cheltuieli neeligibile estimate la aproape 400.000 lei.
O clădire existentă va fi demolată în proporție de 95%. Corpul cu valoare memorială va fi păstrat
Unul dintre elementele importante ale proiectului îl reprezintă transformarea amplasamentului pe care urmează să funcționeze noul centru medical.
Investiția este prevăzută pe un teren situat pe strada Locotenent Stoicescu nr. 11, aflat în proprietatea Municipiului Iași, cu o suprafață de aproximativ 2.340 de metri pătrați.
Pe acest amplasament există în prezent o clădire care, potrivit documentației tehnice, urmează să fie demolată parțial, în proporție de aproximativ 95%. Autoritățile intenționează să păstreze corpul principal al imobilului, identificat ca având valoare memorială, și să realizeze o structură nouă, pe cadre din beton armat.
Noua construcție va avea o suprafață construită de aproximativ 298,95 metri pătrați, o suprafață desfășurată de 597,90 metri pătrați și o suprafață utilă totală de 461,60 metri pătrați.
Clădirea va avea subsol tehnic parțial, parter și un etaj. La parter va fi amenajat un ambulatoriu de specialitate, destinat consultațiilor medicale, în timp ce etajul va găzdui laboratoare de genetică medicală.
CITESTE SI: Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare
Proiectul mai include amenajarea terenului, realizarea căilor de acces, a unei parcări, modernizarea utilităților și executarea lucrărilor necesare funcționării noii clădiri.
În documentație este prevăzută și amenajarea unei structuri pentru susținerea panourilor fotovoltaice, precum și realizarea rețelelor exterioare și a racordurilor necesare.
Spitalul „Parhon” are deja certificare pentru boli rare, dar infrastructura actuală este insuficientă
Necesitatea realizării investiției este justificată de autorități prin condițiile actuale în care se desfășoară activitatea medicală specializată.
Potrivit raportului de specialitate întocmit de Direcția Investiții Proprii, Școli, Spitale din cadrul Primăriei Iași, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” deține o certificare emisă de Ministerul Sănătății la 2 decembrie 2024 pentru activitatea unui centru de expertiză în boli rare.
Cu toate acestea, documentația arată că spațiile existente sunt insuficiente pentru dezvoltarea activității de genetică medicală și biologie moleculară.
Actuala infrastructură nu ar permite desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților de specialitate, motiv pentru care conducerea spitalului și municipalitatea propun realizarea unui imobil nou.
Centrul ar urma să ofere condiții îmbunătățite pentru consultații, investigații și activități de laborator destinate pacienților cu afecțiuni rare.
Aceste boli necesită frecvent evaluări medicale complexe, colaborare între mai multe specialități și investigații genetice sau moleculare.
Pentru pacienți, existența unei infrastructuri dedicate poate contribui la organizarea mai eficientă a serviciilor medicale și la îmbunătățirea accesului la diagnostic și monitorizare.
Totuși, documentele analizate nu precizează numărul estimat al pacienților care vor beneficia anual de serviciile centrului și nici câți specialiști vor lucra în noua clădire.
Proiectul va fi implementat printr-un parteneriat între Municipiul Iași și Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”. Potrivit acordului anexat documentației, spitalul va avea calitatea de lider de parteneriat, iar municipalitatea va participa în calitate de partener.
Unitatea medicală va coordona proiectul și va avea responsabilități privind depunerea cererii de finanțare, gestionarea procedurilor de achiziție publică, contractarea serviciilor și lucrărilor, monitorizarea implementării și operaționalizarea centrului.
Municipiul Iași va pune la dispoziție terenul și imobilul necesare realizării investiției și va asigura contribuția financiară proprie.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!












