Cifre bune la Finanțe, buzunare tot mai goale pentru români. Guvernul vede consolidarea fiscală pe spatele populației

Cifre bune la Finanțe, buzunare tot mai goale pentru români. Guvernul vede consolidarea fiscală pe spatele populației

Guvernul vede „cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din UE”. Românii văd taxe mai mari, consum temperat și facturi tot mai greu de plătit

România intră într-o nouă etapă a consolidării fiscale, iar ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că țara a schimbat radical direcția: de la o economie bazată pe consum finanțat prin datorie către una bazată pe investiții, producție și dezvoltare pe termen lung.

Pe hârtie, cifrele arată într-adevăr o îmbunătățire importantă. În primele șapte luni din 2026, deficitul bugetar a coborât la 48,08 miliarde de lei, față de 76,44 miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025. Este o reducere de 28,36 miliarde de lei, respectiv aproximativ 37%. Ca pondere în PIB, deficitul a scăzut de la 3,99% la 2,34%.

Problema este că, în timp ce Ministerul Finanțelor vorbește despre o economie care se reașază pe baze mai sănătoase, pentru foarte mulți români această „corecție” se traduce, zi de zi, printr-un lucru mult mai simplu: mai puțini bani disponibili după plata cheltuielilor curente.

De la 9,3% deficit la „performanță” fiscală

România a intrat în 2025 cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB în 2024, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Potrivit prognozei Comisiei Europene prezentate de ministrul Finanțelor, deficitul a coborât la 7,9% din PIB în 2025 și este estimat la 6,2% în 2026. Nazare susține că, pentru al doilea an consecutiv, România are cea mai amplă reducere proiectată a deficitului dintre statele UE.

Este o corecție importantă. Dar România este încă departe de o situație confortabilă. Datoria publică a ajuns la 59,6% din PIB la sfârșitul lui 2025, depășind 1.138 de miliarde de lei. În același timp, necesarul brut de finanțare al statului a crescut de la 135 de miliarde de lei în 2021 la 278,5 miliarde de lei în 2026.

CITESTE SI: Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: 12 miliarde de lei pentru investiţiile locale

Cu alte cuvinte, România reduce viteza cu care se adâncește groapa, dar încă are de acoperit o datorie uriașă acumulată în anii anteriori.

Deficit mai mic, dobânzi mai mari

Aici apare una dintre cele mai importante contradicții ale momentului. În primele șapte luni din 2026, statul a cheltuit peste 40 de miliarde de lei numai pentru dobânzi, cu 26,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Sunt bani care nu construiesc o autostradă, nu ridică un spital și nu finanțează o școală. Sunt costul datoriilor contractate anterior. Chiar ministrul Finanțelor recunoaște că această sumă reprezintă „factura” dezechilibrelor acumulate în ultimii ani.

Iar factura nu poate fi anulată peste noapte.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, ajustarea deficitului nu s-a făcut prin blocarea investițiilor.

Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au avansat cu numai 2,9%. Cheltuielile de personal au scăzut cu aproximativ 4,06 miliarde de lei.

În același timp, investițiile au ajuns în primele șapte luni ale anului la 76,51 miliarde de lei, cu 14,83 miliarde de lei peste nivelul din perioada similară a anului trecut.

Peste 71% dintre plățile pentru investiții sunt legate de fonduri europene și PNRR, iar plățile pentru proiectele finanțate prin aceste programe au crescut cu peste 60%.

Aceasta este, de altfel, una dintre principalele idei ale strategiei prezentate de Nazare: reducerea cheltuielilor care apasă permanent asupra bugetului și protejarea investițiilor care pot genera dezvoltare.

„România nu mai este nici pe departe în situația de la începutul anului 2025, când acumularea unui deficit de peste 9% însemna o economie dependentă de împrumuturi pentru a susține un nivel de cheltuieli pe care veniturile statului nu îl puteau acoperi. Dar nici nu suntem la capăt de drum. Am schimbat radical direcția, dar este obligatoriu să menținem aceeaşi traiectorie. Reducerea deficitului este obligatorie pentru a pune finanțele publice pe o bază sustenabilă și pentru a reduce presiunea datoriei asupra economiei. În acest context, este important să vorbim despre datorie, pentru a înțelege amploarea schimbării pe care o operăm în modul în care gestionăm banii publici”, a spus Alexandru Nazare.

Guvernul susține că România trebuie să renunțe la modelul în care consumul este alimentat prin împrumuturi și importuri și să treacă la o economie bazată pe producție, productivitate, investiții și locuri de muncă.

Economic, argumentul este dificil de contestat: un stat nu poate susține la nesfârșit un nivel ridicat al consumului dacă producția internă nu ține pasul.

Numai că tranziția are un cost. Când consumul este temperat, când taxarea crește și când statul încearcă să țină cheltuielile sub control, efectele sunt resimțite direct de populație și de companii.

Pentru o familie cu venituri fixe, teoria privind „reducerea deficitului” contează mai puțin decât suma care îi rămâne în portofel după plata alimentelor, utilităților, ratelor, chiriei și taxelor.

Iar aici apare ironia perioadei: România își consolidează finanțele publice, în timp ce mulți români încearcă să-și consolideze propriul buget de la o lună la alta.

Aceasta este noua paradigmă descrisă de ministrul Finanțelor. Problema este că investițiile produc efecte în timp, în timp ce măsurile fiscale se simt imediat.

O autostradă construită astăzi poate produce beneficii economice ani la rând. O fabrică nouă poate crea locuri de muncă și venituri fiscale. O infrastructură modernă poate crește productivitatea.

Dar pentru familia care plătește mai mult la magazin sau pentru antreprenorul care se confruntă cu costuri mai mari, promisiunea beneficiilor viitoare nu rezolvă automat presiunea financiară de astăzi.

De aceea, succesul consolidării fiscale nu va fi măsurat doar în procente de deficit.

Va trebui văzut dacă România reușește să transforme investițiile în creștere economică reală, productivitate, salarii și locuri de muncă, astfel încât oamenii să nu fie obligați să-și reducă permanent consumul pentru ca statul să-și repare finanțele.