Lucrările de consolidare, renovare și eficientizare termică la Palatul Administrativ se apropie de final, după ce investiția a depășit 68 de milioane de lei, o parte importantă fiind finanțată prin fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Până la sfârșitul acestei săptămâni, este programată recepția lucrărilor, ceea ce marchează practic încheierea unei etape esențiale a proiectului. Pe lângă intervențiile de consolidare structurală, clădirea a beneficiat și de lucrări de renovare și modernizare energetică, menite să asigure o funcționare eficientă și adaptată nevoilor actuale.
Autoritățile locale și reprezentanții Instituției Prefectului și Consiliului Județean Iași mizează ca, după recepție și finalizarea ultimei etape administrative, funcționarii să își poată reloca birourile în noua clădire până în luna mai. Totuși, potrivit declarațiilor oficiale, procesul efectiv de mutare depinde și de bugetul disponibil pentru amenajarea interioară și dotarea sălilor de ședință.
Finalizarea lucrărilor la Palatul Administrativ reprezintă un pas important în reabilitarea patrimoniului public al municipiului Iași și un semnal că investițiile majore continuă în oraș, cu impact direct asupra serviciilor publice și a imaginii arhitecturale a centrului civic.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!





















































