Momente de panică pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani, unde o autoutilitară a luat foc în timp ce se deplasa prin trafic. Din fericire, șoferul a observat la timp primele semne ale incendiului și a reușit să evite o tragedie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, conducătorul auto a observat fum ieșind de sub capotă, a tras imediat pe dreapta în cea mai apropiată parcare, într-o zonă sigură, a coborât din vehicul și a apelat numărul unic de urgență 112.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga autoutilitară.
Salvatorii au acționat rapid, reușind să lichideze incendiul în aproximativ 15 minute și să împiedice propagarea flăcărilor la alte autovehicule aflate în apropiere.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă autoutilitara a fost grav afectată de incendiu.
Primele cercetări indică drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit la instalația electrică a autovehiculului. Cauza exactă urmează să fie stabilită în urma verificărilor efectuate de specialiști.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook

















