Orădeancă reținută după ce ar fi injectat acid hialuronic într-un cabinet improvizat
O femeie din Oradea a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetată într-un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Potrivit actelor de urmărire penală, prin ordonanța din 20 august 2026 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de aceasta pentru infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, faptă prevăzută și pedepsită din Codul penal.
Anchetatorii susțin că, în data de 14 august 2026, în jurul orei 14:00, femeia ar fi efectuat o procedură estetică invazivă asupra unei persoane, într-un cabinet improvizat din municipiul Oradea, situat pe strada Lăpușului.
Conform documentelor, spațiul respectiv nu figurează în evidențele Direcției de Sănătate Publică Bihor.
CITESTE SI: Premieră națională la Oradea: o pacientă cu embolie pulmonară masivă, salvată printr-o procedură inovatoare
Procedura ar fi constat în injectarea ambelor buze cu acid hialuronic, anchetatorii susținând că femeia nu avea pregătirea sau calificarea necesară pentru efectuarea unei astfel de proceduri.
Mai mult, potrivit procurorilor, aceasta nu deținea calitatea de medic specialist în Chirurgie Plastică, Estetică sau Microchirurgie Reconstructivă, aspecte care ar fi fost verificate în evidențele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Bihor, precum și în cele ale Colegiului Medicilor.
În urma cercetărilor, suspecta a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, începând din 20 august și până în 21 august 2026, fiind încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bihor.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost efectuată procedura și a eventualelor consecințe asupra persoanei care a beneficiat de intervenție.













