Scandalul transferurilor din Ministerul Mediului. Natalia Intotero acuză USR că a readus „cumetriile” în instituții. Diana Buzoianu: „Au fost printre cele mai puține transferuri din ultimii ani”
Schimb de acuzații între Natalia Intotero, și Diana Buzoianu, pe tema angajărilor și transferurilor de personal în instituțiile publice. Intotero susține că, în mandatul anterior, peste 60 de persoane au fost aduse în minister prin transfer sau detașare, în special de la primăriile Sectoarelor 1 și 2 din București. De cealaltă parte, Buzoianu afirmă că numărul transferurilor din perioada mandatului său a fost printre cele mai mici din ultimii ani și că recrutările au fost necesare pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR.
„Închei cu lecții primite de la fosta conducere despre morală și despre neamuri. USR spune: ‘Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc înapoi cumetriile!’ Faptele: în mandatul anterior, peste 60 de oameni au fost aduși în minister prin transfer sau prin detașare, în special de la primăriile din Sectorul 1 și din Sectorul 2, din totalul de 564 de posturi”, a declarat Natalia Intotero.
Diana Buzoianu a respins criticile și a pus sub semnul întrebării modul în care actuala conducere a Ministerului Mediului a gestionat informațiile despre personalul transferat. Aceasta a afirmat că Intotero nu ar fi știut dacă anumite hotărâri de Guvern fuseseră trimise spre avizare, dar ar fi cunoscut în detaliu numărul persoanelor detașate și instituțiile de proveniență.
„Doamna Intotero nu a știut dacă au fost trimise spre avizare niște hotărâri de Guvern, dar știa câți oameni au fost detașați, sigur, ca să nu se răzbune pe ei. Știa și de unde au venit, exact ca să nu se răzbune pe ei. Am întrebat și eu dacă înaintea mea erau mai multe sau mai puține transferuri și în mandatul meu au fost printre cele mai puține transferuri și detașări din mulți ani de zile, într-o perioadă în care PNRR-ul trebuia să fie finalizat și s-au căutat oameni cu disperare în departamentele respective, pentru că era o muncă teribilă de a finaliza niște investiții care au fost trenate ani de zile. Apropo, nu au venit toți și nici măcar de la Primăria Sectorului 1 și Sectorul 2”, a declarat Diana Buzoianu.
Disputa a vizat și numirea fostului viceprimar al Brașovului, Flavia Boghiu, în funcția de secretar de stat. Întrebată de un reporter despre pregătirea profesională a acesteia, despre care s-a precizat că are studii în domeniul artei și al îngrijirilor la domiciliu, Diana Buzoianu a susținut că Boghiu are experiență relevantă în coordonarea proiectelor de mediu.
„Doamna Flavia Boghiu este un expert care a ajutat să fie duse programe de mediu în Primăria Municipiului Brașov. Spre deosebire de vorbe goale, ea a demonstrat deja înainte să vină în minister că poate să coordoneze proiecte pe mediu”, a afirmat ministrul Mediului.
Schimbul de replici readuce în discuție criteriile de ocupare a funcțiilor din administrația publică, transferurile și detașările între instituții, dar și calificările persoanelor numite în funcții de conducere.
În timp ce Natalia Intotero critică numărul și proveniența angajaților aduși în minister în mandatul anterior, Diana Buzoianu susține că măsurile din perioada sa au urmărit asigurarea personalului necesar pentru implementarea proiectelor și respectarea termenelor din PNRR.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!











