Românii vor plăti mai mult la întreținere și la factura de energie electrică, începând cu 1 noiembrie. Creșterea vine după majorarea taxei de cogenerare și a TVA-ului aplicat în sezonul rece. Potrivit Autorității pentru Energie, taxa de cogenerare – destinată sprijinirii producției combinate de energie electrică și termică – va crește cu 62%, de la 0,0084 lei/kWh la 0,0136 lei/kWh. Această modificare se va traduce într-o scumpire de aproximativ 0,5% a prețului final al energiei electrice pentru consumatori.Pentru un consum mediu de 150 kWh pe lună, un client casnic va plăti în jur de 1,5 – 2 lei în plus lunar la factura de curent. Totodată, și TVA-ul la energie termică și electrică va crește, de la 5% la 11%, începând cu luna noiembrie, ceea ce va duce la facturi mai mari atât la întreținere, cât și la energia electrică în sezonul rece 2025–2026.


















































