Pe terenul din Miroslava e frig, iar respirația jucătorilor se vede în aer, ca aburul unei locomotive care urcă greu un deal. Pe margine, câțiva suporteri locali, rude, prieteni și oameni care cred în fotbalul adevărat, cel care încă nu are reclame uriașe, nici tribune acoperite, dar are suflet. Într-un colț, lângă gardul metalic, o femeie ține strâns în mâini un carton alb. Pe el, scris cu litere mari: „Yanis ❤”. Nimic altceva. Nici porecle, nici cerințe, nici presiune. Doar un nume și o inimă. Câteodată, atât este suficient pentru ca un copil să simtă că lumea e a lui.
Știința Miroslava – CS Gheorgheni. Un meci din Liga 3, Seria 1. Genul acela de joc despre care presa națională nu scrie, iar televiziunile nu se bat să-l transmită. Dar pentru oamenii de aici, e mai mult decât fotbal de eșalon inferior: e identitate, e comunitate, e speranță.
Minutul 23: o centrare joasă din dreapta.
Minutul 41: șut sec de la marginea careului.
Minutul 72: lovitură plasată elegant lângă bară.
Hat-trick pentru Yanis Cezar Pandeli. 18 ani. Un chip încă de copil, dar deja un pas ferm în lumea bărbaților de pe gazon. Știința câștigă cu 3–2, iar cu acest succes urcă pe loc de Play-off. Tribuna mică se bucură, antrenorii strâng mâini, iar colegii îl bat pe spate.
Cineva, însă, privește altfel momentul. Din spatele gardului, femeia cu cartonașul ridică brațele. Se vede în privirea ei că aștepta asta de mult.
Pentru un spectator neutru, Yanis poate fi un nume nou, un debutant în plină ascensiune. A venit la Știința Miroslava la începutul acestui sezon, de la Politehnica Iași, unde a evoluat în Campionatul Național U19. A debutat cu gol în Liga 3 pe 25 octombrie 2025, într-o victorie cu FC Bacău 2, marcând în minutul 68.
Dar pentru cei care îl cresc, fotbalul nu începe cu arbitri și cronometre. Fotbalul înseamnă dimineți cu echipamentul pregătit la ușă, drumuri la antrenamente în ploaie sau zăpadă, examene ratate pentru că „avem deplasare”, discuții serioase despre viitor, școală, accidentări și, mai ales, emoția aceea amar-dulce: oare va reuși?
Această poveste nu e doar despre un tânăr atacant care înscrie trei goluri. Este despre mama lui, despre părinții din fotbalul mic, despre oamenii care nu apar în interviuri, dar fără de care carierele nu se nasc.
Fotografia care a circulat după meci arată mai mult decât un suporter. Arată o promisiune. În majoritatea academiilor, nu există rețetă de succes. Unii tineri ajung în Liga 1, alții pleacă spre studii, alții renunță. Dar toți, absolut toți, poartă în spate umbra caldă a cuiva care le-a spus cândva:
„Te văd. Te susțin. Mergem înainte.”
Într-o Europă în care fotbalul se joacă sub presiunea milioanelor, aici există încă terenuri unde tribunele sunt mici, dar visurile sunt mari. Fotbalul de Liga 3 nu este doar competiție; este țesut din prietenie, loialitate și tradiție.
Aici, cei care ajung în teren nu vin pentru glorie instantă. Ei vin pentru că vor să fie văzuți, pentru că iubesc jocul, pentru că speră că într-o zi cineva dintr-un eșalon superior va spune: „Pe băiatul ăsta de unde l-ați scos?”
În vestiar, Yanis Pandeli își strânge ghetele. Telefonul îi vibrează în buzunar. Un mesaj scurt: „Sunt mândră de tine. Mergem mai departe.”
Nu se știe unde îl va duce acest drum: Liga 2? Liga 1? Poate chiar mai sus. Dar un lucru este sigur: golurile trec. Rezultatele se schimbă, clasamentele se rescriu.
Dar o inimă desenată pe un cartonaș, ridicată într-o zi de noiembrie, la marginea unui teren din Miroslava, nu se uită niciodată.


















































