MAPN anunță că procedurile pentru contractele SAFE sunt în derulare și nu va accepta condiții dezavantajoase
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică aferente proiectelor SAFE se află în desfășurare, iar comisiile de evaluare și experții cooptați din cadrul instituției își desfășoară activitatea în mod independent, imparțial și cu respectarea legislației în vigoare.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, structurile implicate în evaluarea ofertelor au „deplina responsabilitate” asupra derulării procedurilor de achiziție și trebuie să respecte principiile obiectivității și transparenței prevăzute de legislația privind achizițiile publice.
Reprezentanții ministerului au precizat că, după obținerea aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și a avizului prealabil al Parlamentului României, Direcția Generală pentru Armamente a demarat formal procedurile de negociere.
„După primirea aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și a aprobării prealabile a Parlamentului României, Direcția Generală pentru Armamente, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2025, cu modificările și completările ulterioare, a transmis operatorilor economici aprobați de CSAT pentru fiecare proiect SAFE invitațiile de participare la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, a transmis MApN.
Procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț este una prevăzută de legislația în domeniul achizițiilor publice pentru situații speciale, inclusiv în sectorul apărării și securității naționale.
MApN: Nu vor fi semnate contracte dezavantajoase
Ministerul Apărării a subliniat că instituția nu va accepta contracte care ar putea afecta eficiența utilizării fondurilor publice sau care ar încălca prevederile stabilite în documentațiile de atribuire.
„MApN nu va semna contracte de achiziție publică în condiții dezavantajoase pentru instituție prin raportare la prevederile documentației de atribuire aprobate și care contravin principiului eficienței utilizării fondurilor publice”, au precizat reprezentanții ministerului.
Declarația vine în contextul interesului crescut privind programele de înzestrare militară și utilizarea fondurilor publice destinate modernizării capacităților de apărare ale României.














