Legea care amână închiderea centralelor pe cărbune, adoptată de Parlament. Nicușor Dan refuză promulgarea, PSD și AUR cer renegocierea cu Bruxelles-ul
Parlamentul României a adoptat legea care modifică calendarul de închidere a centralelor pe cărbune, stabilind că acestea vor putea fi scoase din exploatare doar după punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție a energiei. Actul normativ a fost aprobat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 180 de voturi pentru, 9 împotrivă și 27 de abțineri.
Noua formă a legii prevede că grupurile energetice pe lignit și huilă vor fi închise doar după ce vor exista alternative capabile să preia în condiții de siguranță producția de energie electrică și termică. Totodată, sunt prevăzute excepții care permit menținerea sau dezvoltarea unor capacități pe bază de cărbune în situații speciale, precum mobilizarea, starea de război sau alte situații de urgență, cu respectarea normelor de mediu.
Nicușor Dan anunță că nu va promulga legea
Președintele Nicușor Dan a transmis că nu este de acord cu modificările adoptate de Parlament și a anunțat că va folosi toate instrumentele constituționale pentru a împiedica intrarea în vigoare a legii în forma actuală.
Șeful statului susține că România trebuie să găsească un echilibru între securitatea energetică și respectarea obligațiilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avertizând că modificarea legislației poate pune în pericol încasarea fondurilor europene.
Potrivit președintelui, va solicita reexaminarea legii și, dacă va fi necesar, va utiliza și celelalte căi constituționale înainte de promulgare.
Executivul s-a opus modificării legii, argumentând că aceasta afectează un jalon deja aprobat de Comisia Europeană în cadrul PNRR.
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, au avertizat că schimbarea calendarului de decarbonizare poate determina Comisia Europeană să considere că România a revenit asupra unui angajament deja îndeplinit, ceea ce ar putea bloca depunerea cererilor de plată și accesarea unor fonduri europene de ordinul miliardelor de euro.
PSD cere renegocierea jalonului cu Comisia Europeană
PSD susține însă că securitatea energetică trebuie să aibă prioritate și îi solicită premierului Ilie Bolojan să renegocieze cu instituțiile europene condițiile asumate prin PNRR.
Social-democrații consideră că România nu poate închide exploatările miniere și centralele pe cărbune înainte de existența unor alternative funcționale.
Deputatul PSD Natalia Intotero a declarat că partidul nu este de acord cu închiderea minelor înainte ca statul să poată pune în funcțiune capacități noi de producție.
„România nu își poate abandona minerii și securitatea energetică prin decizii pripite. PSD spune clar: nu suntem de acord cu închiderea minelor până când statul român nu poate pune în funcțiune alternative reale, care să asigure energia țării și locurile de muncă. Fără soluții, nu închidem nimic. Energia României și viitorul comunităților miniere nu sunt negociabile”, a afirmat Natalia Intotero.
George Simion: „Fără cărbune, sistemul energetic riscă să se prăbușească”
Liderul AUR, George Simion, a salutat votul Parlamentului și a susținut că menținerea centralelor pe cărbune este indispensabilă în actualul context energetic.
Acesta a afirmat că România nu își poate permite să renunțe la producția de energie pe bază de cărbune înainte ca noile centrale pe gaze, reactoarele nucleare și investițiile în energie regenerabilă să fie finalizate.
„Nu ne putem permite să închidem centralele pe cărbune înainte de a avea capacități noi de producție. Cine cere acest lucru își asumă riscul ca România să rămână fără suficientă energie și să depindă de importuri scumpe”, a transmis George Simion.
Liderul AUR a acuzat guvernele din ultimii ani că au acceptat condiții dezavantajoase în relația cu Uniunea Europeană și a susținut că state precum Germania și Polonia continuă să utilizeze cărbunele pentru producerea energiei electrice.
Actul normativ va fi transmis președintelui României pentru promulgare. Dacă Nicușor Dan va cere reexaminarea legii, aceasta va reveni în Parlament pentru o nouă dezbatere. În cazul în care va fi adoptată din nou în aceeași formă, șeful statului are posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională înainte de promulgare.
Disputa privind viitorul centralelor pe cărbune pune față în față două obiective majore: respectarea angajamentelor asumate de România față de Uniunea Europeană pentru accesarea fondurilor din PNRR și menținerea securității energetice într-o perioadă marcată de producție redusă de energie hidro și de o cerere ridicată de electricitate.














