Mită de 450.000 de euro pentru un contract de energie. Doi administratori, arestați preventiv de Tribunalul București
Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, după ce unul dintre ei ar fi solicitat suma de 450.000 de euro, plus TVA, în legătură cu un contract de 55 de milioane de euro pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice.
Decizia a fost pronunțată la 26 septembrie 2026 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, care a admis propunerea formulată de procurorii DNA – Secția de combatere a corupției.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul G.H., administrator al unei societăți comerciale, ar fi solicitat, în perioada februarie – septembrie 2026, de la administratorul unei alte firme, suma de 450.000 de euro, la care urma să se adauge TVA. Banii ar fi reprezentat 2% din valoarea unui contract încheiat în luna iulie 2026 între cele două societăți.
Contractul avea ca obiect construirea unui sistem de stocare a energiei electrice în baterii, cu o capacitate de 55 MW/220 MWh, în municipiul Gheorgheni.
DNA susține că, pentru obținerea banilor, G.H. ar fi beneficiat de sprijinul lui D.C.T., angajat al societății care avea calitatea de prestator în cadrul contractului. Acesta ar fi exercitat în mod repetat presiuni asupra administratorului celeilalte companii pentru ca suma solicitată să fie achitată.
Anchetatorii susțin că mecanismul de plată ar fi fost construit astfel încât destinația reală a banilor să fie ascunsă. Concret, suma ar fi urmat să fie achitată către o altă societate comercială, în baza unui contract de recomandare, cunoscut sub denumirea de „referral”, care prevedea plata unui comision de succes.
Documentul ar fi fost întocmit la 24 august 2026 și ar fi trebuit să ofere o aparență legală transferului de bani, susțin procurorii.
Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor după formularea unei plângeri penale, inițial și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Ulterior, cercetările au fost extinse, iar procurorii au dispus urmărirea penală pentru fapte de corupție.
În acest moment, DNA continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au derulat faptele, identificarea tuturor persoanelor care ar fi fost implicate și stabilirea contribuției fiecăreia.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














