Un accident rutier grav s-a produs joi dimineață, 5 noiembrie, în localitatea Volovăț, județul Suceava. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Printre victime se află și un copil. Din păcate, una dintre persoanele implicate, o femeie găsită inconștientă, a murit în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale.
La fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu două autospeciale dotate cu echipamente pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Intervenția a fost sprijinită de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Femeia aflată în stare de inconștiență a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Celelalte patru victime, conștiente, dar cu diferite traumatisme, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp Alo Romania și primești știrile importante direct pe telefon, rapid și simplu https://shorturl.at/OviNm











