Un bărbat de 38 de ani, din județul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a furat bijuterii în valoare de aproximativ 20.000 de lei din locuința unei femei de 51 de ani, din comuna Scânteia, județul Iași.
Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au făcut o percheziție domiciliară în județul Suceava, pe 4 noiembrie, în cadrul anchetei privind furtul.
Potrivit cercetărilor, fapta ar fi fost comisă în perioada 12–27 octombrie 2026. Bărbatul ar fi profitat de faptul că se afla în locuința femeii și ar fi luat, fără acordul acesteia, o cutie dintr-o vitrină din lemn, în care se aflau mai multe bijuterii.
În urma percheziției, polițiștii au identificat persoana bănuită și au recuperat o parte dintre bijuterii. Totodată, au fost ridicați 6.300 de lei și 200 de euro.
REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU FURT
La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Suceava, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt. Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că în perioada 12.10.2026 – 27.10.2026, acesta, în timp ce se afla la locuința persoanei vătămate, o femeie de 51 de ani, din comuna Scânteia, ar fi luat dintr-o vitrină din lemn, fără consimțământul acesteia, o cutie în care se aflau mai multe bijuterii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei. În urma percheziției domiciliare a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea faptei, un bărbat, de 38 de ani, din județul Suceava. De asemenea, au fost descoperite și recuperate o parte din bijuterii, fiind ridicați 6.300 de lei și 200 de euro. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, de către polițiști. La data de 5 noiembrie a.c., urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Suceava – Poliția Municipiului Fălticeni și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, informeaza IPJ Iasi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp Alo Romania și primești știrile importante direct pe telefon, rapid și simplu https://shorturl.at/OviNm











