Harghita | Tragedie la Miercurea Ciuc după ce un tren a lovit o căruță în care se aflau 2 adulți și 3 copii
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul feroviar este oprit pe Magistrala CF 400, în municipiul Miercurea Ciuc, județul Harghita, după ce un tren care se deplasa pe relația Siculeni – Brașov a lovit un atelaj hipo, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe o arteră secundară. În urma accidentului au rezultat cinci victime din căruță.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Harghita, la fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea-Ciuc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și autospeciala pentru transport personal și victime multiple. De asemenea, au intervenit și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea salvatorilor, o persoană a fost declarată decedată. Un adult a fost preluat și transportat la spital de echipajul ATPVM Miercurea-Ciuc, iar alți trei minori au fost evaluați medical la fața locului.
În sprijinul forțelor de intervenție a fost solicitat și elicopterul SMURD, unul dintre minori fiind preluat pentru a fi transportat la o unitate medicală.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!



















































