În multe sate din jurul Iași, imaginea e tot mai des văzută: grajdul e gol, cotețul e închis, iar porcul de Crăciun a devenit excepție. Nu e doar schimbare de obicei; e schimbare de model economic. Când gospodăria renunță la animale, abandonează și o formă de autonomie: laptele, ouăle și carnea nu mai vin din curte, ci din lanțuri comerciale, cu tot ce înseamnă asta când prețurile cresc sau apar blocaje.
Cifrele județului arată mutația mai clar decât orice poveste. În urmă nu cu mult timp, în județ erau 66.546 bovine și 68.214 porcine, ambele sub nivelul din 2020. În același interval, păsările au urcat la 3.576.725, dar componenta care contează direct pentru „ouăle de acasă” a scăzut: păsările ouătoare adulte coboară de la 1.486.516 (2020) la 1.315.554.
Față de găini, porcii și vacile aduc costuri și riscuri: furaje, muncă zilnică, infrastructură, veterinar, plus șocurile sanitare care pot anula tot într-o săptămână. În cazul porcului, presiunea pestei africane a schimbat regulile jocului pentru crescătorii mici: autoritățile veterinare publică de ani buni materiale de informare dedicate exploatațiilor non-profesionale tocmai pentru că vulnerabilitatea este mare.
Partea incomodă e că „satul fără animale” nu rămâne un fenomen local, ci vede în securitatea alimentară prin dependență. La nivel național, Institutul Național de Statistică arată că România are efective mari, dar cu direcții diferite: în 2024 au crescut porcinele (la 3,243 milioane) și ovinele/caprinele (la 11,87 milioane), în timp ce păsările (la 76,416 milioane) și bovinele (la 1,809 milioane) au scăzut față de 2023.
Cu alte cuvinte: chiar când „naționalul” pare stabil pe hârtie, la nivel de gospodărie se poate rupe ceva esențial – obișnuința de a produce, în curte, o parte din proteina familiei.
CITESTE SI: Ilie Bolojan a dat primele explicații despre raportul care a dus la anularea alegerilor
În Consiliul Național de Prognoză, anexele statistice pentru economia județului prind exact această mișcare: mai puține bovine și porcine decât în 2020, mai multe păsări în total, dar mai puține ouătoare adulte.
Iar traducerea în viața reală e simplă: găina rămâne vietatea cel mai ușor de păstrat într-o gospodărie (cost mic, ciclu scurt, logistică simplă), în timp ce vaca și porcul devin, tot mai des, animale de fermă, nu de curt”.
Finalul nu e apocaliptic, dar e un semnal: securitatea alimentară nu ține doar de câte animale există în statistici, ci și de cât de răspândită e producția. Când proteină puțină se face în multe curți, riscul e dispersat. Când totul se concentrează în puține ferme și în importuri, un șoc (boală, preț, transport) se simte mai rapid în farfurie.
