Dunărea se golește înainte de România? Analiza care ridică întrebări despre un deficit de aproape 1.000 m³/s
România traversează una dintre cele mai severe crize hidrologice din ultimele decenii. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, Dunărea a înregistrat luni, la intrarea în țară, un debit de numai 1.500 m³/s, de aproape trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie (4.700 m³/s) și mult sub media lunii august (3.900 m³/s). Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, debitul este cu aproximativ 25% mai redus, de la aproximativ 2.000 m³/s în 2025 la numai 1.500 m³/s în prezent.
Efectele sunt deja vizibile. În zona Cernavodă, nivelul Dunării a coborât la -218 cm, iar autoritățile estimează că va ajunge în zilele următoare la -233 cm, cu o scădere de aproximativ 2-3 centimetri pe zi. Aceste valori confirmă că România se confruntă cu un episod hidrologic excepțional, care afectează navigația, producția de energie și exploatarea infrastructurii hidrotehnice.
Pentru a înțelege cauzele acestei situații, experții au analizat evoluția debitelor Dunării pe întreg cursul european, de la izvoarele din Germania până la intrarea în România. Analiza a fost realizată folosind datele furnizate de DanubeHIS – Danube Hydrological Information System, platforma oficială a Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), care integrează în timp aproape real informațiile hidrologice furnizate de statele riverane privind debitele, nivelurile și temperaturile fluviului.
Aceste date au fost comparate cu informațiile publicate de autoritățile hidrologice din România și Serbia pentru a observa dacă scăderea debitului este uniformă sau dacă există sectoare în care apar diferențe importante.
Analiza evidențiază mai multe variații ale debitului pe parcursul Dunării, însă cea mai mare diferență apare între Smederevo, în Serbia, și Baziaș, la intrarea fluviului în România. În platforma DanubeHIS, debitul estimat în timp aproape real este de aproximativ 2.550 m³/s la Smederevo și de aproximativ 1.550 m³/s la Baziaș, o diferență de aproape 1.000 m³/s.
Această diferență trebuie însă interpretată cu prudență. Valoarea de la Smederevo reprezintă un debit agregat estimat prin modelare automată (near real-time), în timp ce valoarea de la Baziaș provine din sistemul hidrologic românesc. Cele două informații nu reprezintă neapărat același tip de produs hidrologic și nu demonstrează că între cele două secțiuni „dispar” efectiv 1.000 m³/s de apă. Totuși, diferența este suficient de mare pentru a ridica întrebări legitime privind metodologia de calcul, sincronizarea măsurătorilor și influența exploatării sistemului hidroenergetic Porțile de Fier.

În acest context, ar fi util ca autoritățile să prezinte public debitele afluente și evacuate din lacul de acumulare Porțile de Fier, evoluția nivelului apei și metodologia utilizată pentru estimarea debitelor în sistemele hidrologice regionale. O astfel de transparență ar permite specialiștilor să distingă între efectele reale ale secetei și diferențele generate de modul în care sunt produse și raportate datele.
O altă observație interesantă privește evoluția debitului Dunării pe sectorul românesc. Dacă la Baziaș fluviul intră cu aproximativ 1.500 m³/s, în zona Cernavodă debitul este estimat la aproximativ 1.650-1.700 m³/s. „Așa cum e proiectat să funcționeze reactorul 1 și 2, debitul minim al Dunării, care poate să treacă prin condensatorul turbinei, e de 1.800 de mc pe secundă”, a spus Ionut Purica, fost președinte al C.A. Nuclearelectrica.
Cu alte cuvinte, pe aproape 1.000 de kilometri de curs, Dunărea își mărește debitul cu doar aproximativ 100-200 m³/s, deși până la Cernavodă primește aportul unor râuri importante precum Cerna, Jiul, Oltul, Argeșul, Dâmbovița și Ialomița.
La prima vedere, această creștere pare surprinzător de redusă. Explicația este însă probabil legată de faptul că și aceste râuri traversează una dintre cele mai severe perioade de secetă hidrologică din ultimele decenii. Debitele lor actuale sunt mult sub valorile medii multianuale, iar pe cursurile lor există numeroase acumulări, hidrocentrale și captări de apă care modifică regimul natural al scurgerii. Cu toate acestea, publicarea debitelor actuale ale principalilor afluenți ai Dunării ar permite evaluarea exactă a contribuției fiecărui râu la debitul fluviului în această perioadă critică.
Profesorul Silviu Gurlui, fizician la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, consideră că actuala situație trebuie analizată la scara întregului bazin hidrografic al Dunării și nu doar prin prisma nivelului apei înregistrat în România.
„O explicație a actualei crize hidrologice ar putea fi combinația dintre mai mulți factori fizici care acționează simultan asupra întregului bazin al Dunării. Temperaturile foarte ridicate, precipitațiile deficitare, evaporarea și evapotranspirația accentuate, încălzirea apei și a solului, vitezele reduse de curgere și modificările circulației atmosferice pot conduce împreună la diminuarea semnificativă a debitelor fluviului”, explică profesorul.
Acesta atrage atenția că bazinul Dunării nu înseamnă doar cursul principal al fluviului, ci un sistem hidrologic cu o suprafață de aproximativ 817.000 km², format din râuri, lacuri, zone umede, păduri și terenuri agricole, toate participând permanent la schimbul de apă cu atmosfera prin evaporare și evapotranspirație.
„Trebuie să privim bazinul Dunării ca pe un întreg. El nu înseamnă doar suprafața fluviului, ci aproximativ 817.000 km² de râuri, lacuri, zone umede, soluri, păduri și terenuri agricole, toate participând la schimbul de apă cu atmosfera prin evaporare și evapotranspirație”, subliniază Silviu Gurlui.
Profesorul propune și un calcul care ilustrează dimensiunea fenomenului. Potrivit acestuia, dacă pe întreaga suprafață a bazinului Dunării se pierde suplimentar prin evaporare și evapotranspirație doar 0,10 milimetri de apă pe zi, rezultă un deficit echivalent cu aproximativ 945 m³/s. Cu alte cuvinte, o variație aparent infimă, aproape imposibil de observat la scară locală, poate produce un efect comparabil cu deficitul de debit observat în prezent pe Dunăre.
În analiza sa, profesorul Gurlui explică și unul dintre mecanismele atmosferice care ar putea favoriza aceste evoluții.
„Din punct de vedere fizic, unul dintre mecanismele care poate contribui la această situație este modificarea comportamentului jet stream-ului, curentul atmosferic de mare altitudine care separă masele de aer rece polare de cele calde subtropicale. Pe măsură ce Arctica se încălzește mai rapid decât restul emisferei nordice, contrastul termic se reduce, iar jet stream-ul poate deveni mai lent, mai ondulat și mai predispus la blocaje atmosferice, permițând maselor de aer foarte cald să persiste timp îndelungat deasupra Europei Centrale și de Sud-Est”, afirmă profesorul.
În opinia sa, efectele sunt directe: precipitațiile sunt deviate spre nord, temperaturile cresc, apa și solul se încălzesc mai puternic, iar evaporarea și evapotranspirația se intensifică. Se formează astfel un cerc vicios în care deficitul de apă se amplifică progresiv și se transmite pe întregul bazin al Dunării.
Actuala criză hidrologică demonstrează că Dunărea trebuie privită ca un sistem complex, în care procesele climatice, hidrologice și modul de exploatare a infrastructurii hidrotehnice se influențează reciproc. Datele oficiale confirmă că fluviul se află la unul dintre cele mai mici debite din ultimele decenii, iar nivelul apei continuă să scadă.












