Reclamă
Alo Romania
  • Actualitate
  • Moldova Azi
  • Business & Economie
  • Politicǎ & Administrație
  • Şcoalǎ & Sǎnǎtate
  • Societate & Comunitate
  • Interviuri
  • Sport
  • Horoscop
  • Podcast
  • Contact
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Actualitate
  • Moldova Azi
  • Business & Economie
  • Politicǎ & Administrație
  • Şcoalǎ & Sǎnǎtate
  • Societate & Comunitate
  • Interviuri
  • Sport
  • Horoscop
  • Podcast
  • Contact
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
Alo Romania
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Actualitate

România, tărâmul nimănui. Haos după atacul cibernetic asupra ANCPI. Tranzacțiile imobiliare și autorizațiile de construire, blocate în toată țara

Florin Trofin De Florin Trofin
18 iulie 2026
În Actualitate
Timp de citire:7 min de citire
ANCPI

ANCPI

36
VIZUALIZǍRI
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Whatsapp
adis Iași adis Iași adis Iași

România, tărâmul nimănui. Haos după atacul cibernetic asupra ANCPI. Tranzacțiile imobiliare și autorizațiile de construire, blocate în toată țara

Atacul cibernetic care a afectat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) produce efecte în lanț asupra pieței imobiliare, administrației publice și sistemului notarial. Indisponibilitatea sistemului eTerra blochează, practic, numeroase operațiuni care depind de accesul la cartea funciară.

Potrivit legislației din România, dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară, iar extrasul de carte funciară este un document indispensabil pentru o gamă largă de proceduri juridice și administrative.

Ce activități sunt afectate

În lipsa funcționării sistemului ANCPI, sunt afectate sau întârziate numeroase operațiuni, printre care:

  • succesiunile;
  • contractele de vânzare-cumpărare și donațiile;
  • promisiunile de vânzare;
  • închirierea unor imobile în situațiile în care este necesară documentația cadastrală;
  • emiterea certificatelor de urbanism;
  • obținerea autorizațiilor de construire sau desființare;
  • recepția la terminarea lucrărilor;
  • intabularea construcțiilor finalizate;
  • instituirea ipotecilor;
  • notarea sechestrelor asigurătorii;
  • exproprierile pentru cauză de utilitate publică;
  • elaborarea documentațiilor de urbanism (PUG, PUZ, PUD);
  • proiectele finanțate din fonduri europene sau naționale care presupun clarificarea situației juridice a terenurilor și construcțiilor.

Practic, toate aceste proceduri depind, într-o formă sau alta, de accesul la baza de date administrată de ANCPI.

Efecte asupra întregului sector imobiliar

Blocajul afectează simultan mai multe domenii de activitate:

  • notarii publici;
  • arhitecții și proiectanții;
  • dezvoltatorii imobiliari;
  • constructorii;
  • agențiile imobiliare;
  • instituțiile publice;
  • persoanele fizice care intenționează să cumpere, să vândă sau să construiască.

În multe cazuri, tranzacțiile nu pot fi finalizate fără extrasul de carte funciară actualizat, iar întârzierile pot genera costuri suplimentare, penalități contractuale sau chiar pierderea unor finanțări.

CITESTE SI: Atac cibernetic fără precedent la ANCPI. Sistemele de cadastru și carte funciară, indisponibile până la sfârșitul săptămânii

Compromiterea ar fi vizat sistemul eTerra, în care sunt gestionate informațiile cadastrale și de carte funciară din România.

În această bază de date se regăsesc documente și informații sensibile, precum:

  • numele și prenumele proprietarilor;
  • codul numeric personal;
  • domiciliul;
  • seria și numărul actului de identitate;
  • contracte de vânzare-cumpărare;
  • acte notariale;
  • valori ale tranzacțiilor imobiliare;
  • planuri cadastrale și relevee ale construcțiilor;
  • documentații tehnice privind imobilele.

În spațiul public au apărut și afirmații potrivit cărora ar fi fost compromise inclusiv alte date, precum conturi IBAN. Până în prezent, autoritățile nu au confirmat oficial că astfel de informații au fost accesate sau exfiltrate, iar investigația este în desfășurare.

Hackerul: „Îmi pare rău pentru cetățeni”

Într-un interviu acordat Euronews România, persoana care își asumă atacul, cunoscută sub pseudonimul ByteToBreach, a declarat că îi pare rău pentru efectele produse asupra cetățenilor și angajaților ANCPI.

Acesta susține că motivația atacului a fost una financiară și afirmă că a exploatat o vulnerabilitate cunoscută încă din 2021. Hackerul a mai declarat că „nu vinde aceste date chiar oricui”, fără a preciza dacă informațiile ar fi fost deja comercializate.

Incidentul ridică semne de întrebare privind securitatea infrastructurii informatice a statului.

Infrastructura ANCPI a costat peste 400 de milioane de lei, iar instituția a cheltuit în ultimii ani peste 10 milioane de lei pentru mentenanță și servicii de securitate cibernetică. În același timp, România alocă anual miliarde de lei pentru structurile responsabile de securitatea cibernetică.

Dacă ancheta va confirma că atacatorii au extras baze de date, cod-sursă sau copii de siguranță ale sistemului, cazul ar putea deveni unul dintre cele mai grave incidente de securitate cibernetică produse vreodată asupra unei infrastructuri publice critice din România, cu efecte economice și juridice resimțite la nivel național.

Contracte de peste 2,4 milioane de lei pentru securitate cibernetică

Atacul asupra infrastructurii informatice a ANCPI ridică și întrebări legate de investițiile realizate în ultimii ani pentru protecția sistemelor informatice.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a încheiat cu societatea IT ABOUT IT SRL două acorduri-cadru privind servicii de securitate cibernetică, în valoare totală de 2.430.240 de lei fără TVA.

Contractele au fost atribuite astfel:

  • 2019 – 948.480 lei fără TVA;
  • 2023 – 1.481.760 lei fără TVA.

Conform documentației de atribuire, serviciile includeau:

  • monitorizarea infrastructurii informatice;
  • suport tehnic permanent, 24 de ore din 24;
  • intervenții la distanță și la sediul ANCPI;
  • termene de reacție în cazul incidentelor de securitate;
  • audit tehnic periodic al sistemelor informatice.

Aceste contracte aveau ca obiect reducerea riscurilor asociate atacurilor informatice și asigurarea continuității funcționării infrastructurii digitale a instituției.

Firma avea doi angajați, potrivit datelor financiare

Potrivit ultimelor date financiare publice disponibile, IT ABOUT IT SRL este controlată integral de Raoul-Ovidiu Berdilă și figura, pentru anul 2025, cu doi angajați.

Acest aspect a generat întrebări în spațiul public privind capacitatea firmei de a furniza servicii de securitate cibernetică pentru una dintre cele mai importante infrastructuri informatice ale statului român.

Ovidiu Raoul Berdilă, proprietarul About IT, a declarat pentru publicrecord.ro că firma sa a fost doar un furnizor de licențe, comparând serviciul cu achiziționarea unei licențe Microsoft dintr-un magazin online. Documentele contractului descriu însă și obligații de suport permanent, intervenții tehnice și auditare anuală a soluției de securitate.

Berdilă a susținut că firma sa nu avea obligația contractuală de a detecta atacurile cibernetice îndreptate împotriva ANCPI. „Dacă eu vă asigur dumneavoastră ușa, dar pot să intru pe geam, atunci nu mai sunt responsabil. Dumneavoastră trebuie să vă asigurați toate căile de intrare”, a declarat acesta.

Raoul-Ovidiu Berdilă este fratele lui Horațiu Bruno Berdilă, fost conducător al companiei Romsys, societate care a derulat de-a lungul anilor numeroase contracte IT cu instituții ale statului.

Horațiu Bruno Berdilă a fost condamnat definitiv, în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare într-un dosar de evaziune fiscală, prejudiciul reținut de procurori fiind de aproximativ 18,4 milioane de lei.

De asemenea, numele acestuia a apărut și în dosarul instrumentat de DNA privind presupuse fapte de cumpărare de influență în legătură cu atribuirea unor contracte IT. În acel dosar au fost cercetați și fostul primar al municipiului Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan, precum și fostul lider PDL Vasile Blaga.

Potrivit procurorilor DNA, mecanismul investigat viza presupuse intervenții pentru atribuirea unor contracte publice în schimbul unor procente din valoarea acestora. În dosarul lui Vasile Blaga, procurorii au susținut că, în perioada 2011–2012, ar fi fost remise sume totale de aproximativ 700.000 de euro către formațiunea politică prin intermediari.

Dacă baza de date a Cadastrului, ANCPI, nu va fi accesibilă până la sfârșitul zilei de 31 iulie, mii de persoane care cumpără proprietăți imobiliare vor plăti TVA de 21%, față de 9%, cât este până la acea dată. Nu este clar câte persoane vor fi afectate.

Mai mulți reprezentanți ai pieței imobiliare solicită autorităților să prelungească termenul până la care anumite tranzacții pot beneficia de cota redusă de TVA de 9%, în contextul blocajului provocat de indisponibilitatea sistemelor ANCPI.

Aceștia atrag atenția că numeroase contracte riscă să nu mai poată fi finalizate la timp din motive independente de voința cumpărătorilor și vânzătorilor. Totuși, o astfel de măsură este dificil de adoptat în prezent, întrucât Guvernul condus de Ilie Bolojan are atribuții limitate, iar Parlamentul se află în vacanță.

Blocarea sistemului de cadastru are efecte directe asupra întregii piețe imobiliare. În lipsa extrasului de carte funciară, notarii nu pot autentifica actele de vânzare-cumpărare, băncile nu pot aproba credite ipotecare, iar procedurile de intabulare sunt suspendate. În consecință, mii de tranzacții sunt amânate, iar activitatea din sectorul imobiliar este aproape paralizată, potrivit informațiilor publicate de Ziarul Financiar.

Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook

 

Florin Trofin

Florin Trofin

Jurnalist cu experiență în analiza puterii, Florin acoperă marile teme politice și evenimentele internaționale. În timpul liber, își folosește spiritul critic pentru a analiza cele mai importante competiții sportive.

Articole Similare

Elicopter SMURD
Actualitate

Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia. Două persoane au suferit arsuri

18 octombrie 2026
Energie
Actualitate

Românii au redus consumul de energie electrică cu peste 11%, în timp ce exporturile „băieților deștepți” au crescut. Ce arată ultimele date ale INS

18 octombrie 2026
Drone doborâte de avioanele F16
Actualitate

Două drone de atac de tip Geran, doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina

18 octombrie 2026
Poșta Română a diminuat cu 75 la sută posturile de la nivel central
Actualitate

Au furat aproape 10 milioane de lei din banii de pensii și au fost prinși după un viraj suspect. Pedepse majorate definitiv pentru cei trei hoți

18 octombrie 2026
23.000 de apartamente din Iași, fără căldură și apă caldă după incendiul de la CET. Când ar putea fi reluată furnizarea
Actualitate

23.000 de apartamente din Iași, fără căldură și apă caldă după incendiul de la CET. Când ar putea fi reluată furnizarea

17 octombrie 2026
incendiu CET Iasi
Actualitate

Incendiu la CET Iași, pe Calea Chișinăului! Mihai Chirica: „Circa 8 ore putem funcționa pe recirculare, fără ca populația să fie afectată”

17 octombrie 2026
Următorul articol
Max Capacli. Foto: Facebook.com

Max are doar 10 ani și mai are nevoie de 200.000 de euro pentru a începe tratamentul care îi poate salva viața

Federatia Solidaritatea Sanitara

Sindicaliștii din sănătate avertizează că noua lege a salarizării poate reduce veniturile personalului medical

Ilie Bolojan

Avocatul Toni Neacșu: „Guvernul demis condus de Ilie Bolojan și-a păstrat aproape toate pârghiile de putere și transformă interimatul într-o stare permanentă”

Urmărește-ne pe rețelele sociale

Recomandate

Elicopter SMURD

Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia. Două persoane au suferit arsuri

Acum 45 de minute
Energie

Românii au redus consumul de energie electrică cu peste 11%, în timp ce exporturile „băieților deștepți” au crescut. Ce arată ultimele date ale INS

Acum 57 de minute
Incendiu CET

Peste 50 de angajați lucrează la remedierea avariei de la CET Iași. Primăria caută soluții pentru spitale și școli

Acum o oră
incendiu Galati

Tragedie în județul Galați: o femeie de aproximativ 85 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuința

Acum o oră

Categorii

  • Actualitate
  • Business & Economie
  • Culturǎ
  • Horoscop
  • Internațional
  • Interviuri
  • Moldova Azi
  • Politicǎ & Administrație
  • Şcoalǎ & Sǎnǎtate
  • Societate & Comunitate
  • Sport

Topics

accident ANAF arest Bacău bani barbat bolojan Botosani București cfr diicot Donald Trump elevi Franta galati Guvern horoscop Iasi Ilie Bolojan incendiu ipj Iran isu ministru Neamt Nicusor Dan pascani perchezitii PNL politia politie politist pompieri PSD România Rusia scoala Sofer spital SUA Suceava tren ucraina vaslui zodii
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele

Titlurile Zilei

Tragedie în județul Galați: o femeie de aproximativ 85 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuința

Au fost proteste violente și în Italia: mii de oameni au ieșit în stradă, zeci de persoane reținute și confruntări cu poliția

Proteste violente în Franța: până la 800.000 de oameni în stradă, primărie incendiată și 1.200 de arestări. Macron promite pedepse

Slovacia, Cehia și Ungaria nu se vor alătura pachetului de 70 de miliarde de euro solicitat de Ucraina de către UE

Două drone de atac de tip Geran, doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina

Drone ucrainene au atacat regiunea Leningrad și Sankt Petersburg: terminalul petrolier, centrul de date VK și hub-ul Ozon au fost lovite

Top sǎptǎmânal

  • Doi bărbați, imobilizați de jandarmi la pelerinajul de la Iași. Unul dintre ei a fost încătușat

    Doi bărbați, imobilizați de jandarmi la pelerinajul de la Iași. Unul dintre ei a fost încătușat

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • Incendiu la un transformator electric din incinta CET Iași, municipiul Iași

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • El este șoferul Bolt din Iași care a salvat un copil căzut într-un canal descoperit. „M-am băgat să îl prind de mână”

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • O femeie și un șofer Bolt, eroi în această dimineață la Iași. Un copil a căzut într-un canal descoperit, pe Canta

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • Iași | Incendiu în Valea Adâncă, lângă două locuințe

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
Alo România - Știri și Analize Esențiale

Alo România conectează comunitatea românească de pretutindeni prin informații, povești și resurse utile, oriunde te-ai afla.

Urmărește-ne

Ştiri Recente

Elicopter SMURD

Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia. Două persoane au suferit arsuri

18 octombrie 2026
Energie

Românii au redus consumul de energie electrică cu peste 11%, în timp ce exporturile „băieților deștepți” au crescut. Ce arată ultimele date ale INS

18 octombrie 2026
Incendiu CET

Peste 50 de angajați lucrează la remedierea avariei de la CET Iași. Primăria caută soluții pentru spitale și școli

18 octombrie 2026

Categorii

  • Actualitate
  • Business & Economie
  • Culturǎ
  • Horoscop
  • Internațional
  • Interviuri
  • Moldova Azi
  • Politicǎ & Administrație
  • Şcoalǎ & Sǎnǎtate
  • Societate & Comunitate
  • Sport

Link-uri Utile

  • Despre Noi
  • Contact

© 2026 ALO ROMÂNIA. Toate drepturile rezervate. | Design & Dezvoltare web: Nexum Designs

Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Actualitate
  • Moldova Azi
  • Business & Economie
  • Politicǎ & Administrație
  • Şcoalǎ & Sǎnǎtate
  • Societate & Comunitate
  • Interviuri
  • Sport
  • Culturǎ
  • Horoscop
  • Podcast
  • Contact

© 2026 ALO ROMÂNIA. Toate drepturile rezervate. | Design & Dezvoltare web: Nexum Designs