S-a stins din viață Ioan Budeanu, fondatorul companiei ieșene Coseli
Ioan Budeanu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din Iași s-a stins din viata, potrivit unui anunt al familiei sale. Acesta a fost asociat cu dezvoltarea companiei Coseli SA, producător de arome alimentare, ingrediente pentru industria alimentară și produse farmaceutice. În mediul de afaceri ieșean era considerat unul dintre pionierii industriei locale după 1990.
A absolvit Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și a ocupat funcții de conducere în cadrul Coseli. De-a lungul timpului, afacerea a rămas în mare parte în zona familiei Budeanu, conducerea și acționariatul fiind preluate treptat de rude și membri ai familiei
Ioan Budeanu era văzut ca un antreprenor influent al generației de oameni de afaceri care au construit companii locale importante după 1990. În același timp, în ultimii ani numele său a fost asociat mai des cu proiecte imobiliare și conflicte privind proprietăți decât cu activitatea industrială care l-a consacrat.
Ceremonia de înmormântare va avea loc marți, 16 iunie, de la ora 12, la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook












