Operatorul feroviar privat ieșean Ferotrafic TFI anulează trenurile Suceava – București și lanseaza ruta de vară spre litoral
Operatorul privat de transport feroviar Ferotrafic TFI a anunțat o serie de modificări temporare în programul trenurilor care leagă Suceava de sudul țării, inclusiv suspendarea circulației pe relația Suceava – București și introducerea unei rute sezoniere către litoral.
Astazi, trenurile Suceava – București și retur nu au circulat iar compania anunță că în perioada 20 iunie – 3 septembrie, circulația pe aceasta ruta este suspendată temporar.
Această întrerupere face parte din reorganizarea sezonieră a traficului, în contextul introducerii rutei de vară spre litoral.
Rută de vară: Suceava – Constanța (din 28 iunie)
Începând cu 28 iunie, Ferotrafic TFI introduce curse zilnice directe între Suceava și Constanța, dedicate sezonului estival. Trenurile vor deservi inclusiv orașe importante de pe traseu, precum Pașcani, Roman, Bacău, Focșani și Fetești.
Operatorul promovează aceste curse ca fiind rapide, cu puține opriri, încadrate ca Intercity în regim de circulație dar cu tarife aferente clasei InterRegio și cu posibilitatea achiziției biletelor inclusiv din tren, fără suprataxă.
Programul trenurilor Suceava – Constanța
Tren 11758 Suceava → Constanța (zilnic)
- Suceava: 05:36
- Pașcani: 06:16–06:17
- Roman: 06:44–06:45
- Bacău: 07:13–07:14
- Focșani: 08:31–08:32
- Fetești: 11:03–11:04
- Constanța: 11:53
Tren 11756 Constanța → Suceava (zilnic)
- Constanța: 15:02
- Fetești: 15:53–15:54
- Focșani: 18:39–18:40
- Bacău: 19:51–19:52
- Roman: 20:22–20:23
- Pașcani: 20:47–20:48
- Suceava: 21:26
Conform anunțului operatorului, ruta Suceava – București va fi reluată începând cu 4 septembrie, după programul obișnuit de circulație.
Contextul sezonier și obiectivul rutei de vară
Schimbarea programului reflectă adaptarea capacității de transport la cererea crescută din sezonul estival, când fluxul de pasageri se mută în mod tradițional către litoralul Mării Negre. Prin noua rută directă spre Constanța, operatorul își propune să ofere o alternativă rapidă pentru călătoriile de vacanță din nord-estul țării.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook














