Inflația anuală a ajuns la 8,2% în iulie dar scumpirile continuă: servicii +13,7%, motorină +30,7%, chirii +42,5% într-un an
Inflatia a ajuns la 8,2% în iulie 2026, în timp ce prețurile de consum au crescut cu 0,58% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai mari presiuni se observă în zona serviciilor, unde prețurile sunt cu 13,67% peste nivelul din iulie 2025.
Datele INS arată că inflația continuă să afecteze diferit principalele categorii de consum. În timp ce mărfurile alimentare s-au scumpit într-un ritm anual de 5,03%, mărfurile nealimentare au înregistrat o creștere de 7,93%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 13,67% față de iulie anul trecut. Indicele general al prețurilor de consum a fost de 108,16%, corespunzător unei rate anuale a inflației de aproximativ 8,2%.
De la începutul anului, respectiv față de decembrie 2025, prețurile de consum au avansat cu 4,4%. Rata medie a modificării prețurilor în ultimele 12 luni, august 2025 – iulie 2026, comparativ cu precedentele 12 luni, a fost de 9,8%. Calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), rata anuală a inflației s-a situat tot la 8,2%, iar rata medie pe ultimele 12 luni a fost de 8,8%.
Alimentele s-au ieftinit în iulie, dar sunt cu 5% mai scumpe decât anul trecut
O evoluție favorabilă în raport cu luna precedentă vine din zona alimentelor. În ansamblu, mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,29% față de iunie, însă au rămas cu 5,03% mai scumpe în termeni anuali.
Scăderea lunară a fost susținută în special de produsele sezoniere. Cartofii s-au ieftinit cu 6,08% față de iunie, alte legume și conserve de legume cu 3,32%, iar fructele proaspete cu 3,96%.
Raportarea anuală oferă însă o imagine diferită. Pâinea este cu 7,93% mai scumpă decât în iulie 2025, carnea de bovine cu 11,67%, laptele de vacă cu 11,28%, iar ouăle cu 13,90%.
Cafeaua continuă să se numere printre produsele alimentare cu cele mai puternice scumpiri. Prețul acesteia a crescut cu 19,47% într-un an, iar categoria cacao și cafea a consemnat un avans de 18,19%.
Motorina, cu peste 30% mai scumpă
Presiunile inflaționiste sunt vizibile și în cazul carburanților. Per ansamblu, aceștia costă cu 16,87% mai mult decât în iulie 2025.
Motorina se detașează printr-o majorare anuală de 30,70% și una de 4,64% într-o singură lună. Benzina este cu 23,15% mai scumpă decât în urmă cu un an, chiar dacă în iulie prețul său a scăzut cu 0,85% față de iunie.
Tot în categoria mărfurilor nealimentare, tutunul și țigările s-au scumpit cu 8,51% într-un an, iar detergenții cu 9,92%.
Energia electrică a înregistrat în iulie o creștere de 4,43% față de luna precedentă și de 3,39% față de iulie 2025. INS precizează că, în calculul indicelui, începând cu iulie 2025 a fost luată în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea prețurilor energiei electrice.
CITESTE SI: România rămâne țara cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană
Datele din tabelul detaliat al INS, prezentat în anexa comunicatului, arată că serviciile au avut cea mai accentuată creștere dintre cele trei mari categorii de consum: 13,67% într-un an și 1,01% numai în luna iulie. De la începutul anului, serviciile s-au scumpit cu 7,69%.
Chiriile înregistrează una dintre cele mai mari creșteri din întregul coș analizat de INS: 42,48% față de iulie 2025 și 36,73% față de decembrie.
Serviciile de apă, canal și salubritate s-au scumpit cu 15,99% într-un an, serviciile de igienă și cosmetică cu 14,10%, iar reparațiile auto, electronice și lucrările foto cu 13,85%.
Și mesele în oraș costă sensibil mai mult. Prețurile din restaurante, cafenele și cantine au crescut cu 10,76% față de iulie 2025.
Transportul aerian, salt de aproape 19% într-o singură lună
Printre cele mai puternice modificări lunare raportate de INS se numără transportul aerian. Prețurile biletelor au crescut cu 18,73% față de iunie, deși în comparație anuală avansul este de numai 2,30%.
Abonamentele de televiziune au consemnat, la rândul lor, o majorare de 5,23% într-o singură lună și de 14,09% în ritm anual. Serviciile de poștă și telecomunicații, în ansamblu, sunt cu 9,82% mai scumpe decât în iulie 2025.
În luna iulie, prețurile de consum au crescut în medie cu 0,58% față de iunie. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,98%, iar serviciile cu 1,01%, în timp ce alimentele s-au ieftinit cu 0,29%.
Rata medie lunară a inflației în primele șapte luni ale anului 2026 a fost de 0,6%, comparativ cu 0,8% în perioada corespunzătoare din 2025. Diferențele sunt însă importante: în cazul alimentelor, rata medie lunară a coborât de la 0,7% la 0,3%, iar la mărfurile nealimentare de la 0,9% la 0,6%. Pentru servicii, situația s-a deteriorat, rata medie lunară crescând de la 0,7% în 2025 la 1,1% în 2026.
Datele publicate de INS conturează astfel o inflație anuală de 8,2% în iulie 2026, caracterizată de diferențe importante între componentele coșului de consum. Alimentele înregistrează o temperare și chiar o scădere față de luna precedentă, însă serviciile, carburanții și anumite cheltuieli recurente ale gospodăriilor continuă să exercite o presiune semnificativă asupra costului vieții.














