Șoferul care a produs tragedia din Brașov avea antecedente de epilepsie
Tragedia care a șocat Brașovul aseară s-ar fi produs pe fondul unei crize epileptice a șoferului în vârstă de 50 ani. Oamenii legii iau în calcul această variantă datorită antecedentelor medicale a bărbatului și mai ales că nu au găsit urme de frânare la locul accidentului.
De altfel, acesta a suferit răni la nivelul feței și după ce a fost consultat în Unitatea de Primire a Urgențelor a decis să plece refuzând internarea.
Turistul german care a supraviețuit accidentului se află internat la Terapie Intensiva în Spitalul Județean Brașov starea acestuia fiind una foarte gravă. Bărbat este intubat și ventilat mecanic.
Între timp, la Piatra Neamț, familia și cunoscuții îl plâng pe Alexandru, tânărul de 26 ani care și-a pierdut viața aseară împreună cu un turist german.
„Copile ce drum ai avut și ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr? Aveai planuri, vise și un drum lung in fata și o fată ce te iubește până la cer și înapoi. Drum lin și plin de lumină copile”, a transmis mama lui Alexandru.
Potrivit polițiștilor, înainte de producerea accidentului nu au fost observate indicii privind un comportament neobișnuit al șoferului sau o deplasare atipică a autoturismului pe strada Lungă. Anchetatorii iau în calcul toate ipotezele referitoare la cauzele tragediei, inclusiv posibilitatea ca șoferului să i se fi făcut rău în timp ce se afla la volan.
Testele efectuate au arătat că bărbatul nu consumase alcool și nici substanțe interzise înainte de a conduce. Șoferul are permis de conducere de 33 de ani, iar în toată această perioadă a fost sancționat o singură dată pentru încălcarea regulilor de circulație.













