O întâmplare desprinsă parcă dintr-o poveste rurala, dar care a ajuns pe masa polițiștilor, s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în comuna Trifești, județul Iași. În jurul orei 04:00, doi tineri, de 21 și 22 de ani, ar fi dat o „tură” prin gospodăria unei tinere de 24 de ani. Numai că nu au plecat cu mâna goală.
Potrivit polițiștilor, cei doi ar fi sărit gardul și ar fi intrat în curtea unei tinere, de unde ar fi sustras o cabalină, un iepure și hamurile pentru cal.
Cu alte cuvinte, la ora la care cea mai mare parte a satului dormea, cei doi și-ar fi făcut propriul program: calul la plimbare, iepurele la pachet și hamurile pentru transport.
Fapta a fost încadrată de anchetatori la furt calificat, iar aventura nocturnă s-a terminat pentru cei doi cu o întâlnire mai puțin plăcută cu polițiștii.
Ce spun politistii ieseni:
La data de 11 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 21 și 22 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în noaptea de 6 spre 7 august a.c., aceștia ar fi pătruns, prin escaladarea unui gard, în interiorul curții persoanei vătămate, o tânără, de 24 de ani, din comuna Trifești, de unde ar fi sustras o cabalină, un iepure și hamurile pentru cabalină. La data de 12 august a.c., aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale.











