Un exemplu de empatie, curaj si devotament vine de la Iasi. Andrei Emanuel Vasile este agent sef de politie in cadrul Serviciului Regional de Politie Transporturi si dincolo de uniforma, poarta in fiecare zi o poveste impresionanta. A invatat limbajul mimico-gestual nu din curiozitate, ci din dragoste pentru parinti, ambii surdo-muti.
Alo România: Doamnule Andrei, aveți o poveste interesantă. Cum ați învățat limbajul semnelor?
Agent șef Andrei Emanuel, Secția Regională de Poliție Transporturi Iași: In ceea ce mă privește, eu provin dintr-o familie unde părinții sunt persoane cu deficiență de auz, sunt surzi. Practic am fost nevoiți să învăț limbajul mimico-gestual pentru a putea să mă înțeleg cu ei. Ei aveau interesul de a mă învăța, să mă integrez cât mai bine în zona persoanelor normale, să-mi dezvolti vorbitul, dar în același timp eu aveam nevoie să mă înțeleg cu ei, astfel că am fost nevoiți să învăț baza, ca să spunem așa.
Alo România: De câți ani știți acest limbaj?
Agent șef Andrei Emanuel: Practic îl știu dintotdeauna. Adică n-aș putea nuanța sau evidenția o perioadă anume. Încă din primii pași am fost nevoiți, ca prin gesturi inițial, să mă pot înțelege cu ai mei. Iar să spun că am perfecționat acest limbaj mimico-gestual abia undeva în 2016 când am urmat un curs. Și am văzut unde greșeam. Erau multe cuvinte pe care ai mei mă învățau într-un fel, dar de fapt în limbajul mimico-gestual e totul diferit. M-am mai corectat, am mai învățat căutările noi, moduri de exprimare noi, astfel că pot sa zic că m-am perfecționat abia în 2016. Mi-a lipsit, cei drept, din 2016 până în prezent exercițiul și cumva am stagnat. Dar încă mă descurc decent.
Până la urmă cel mai important este să reușim să comunicăm cu cei din această zonă, adică cu persoane cu deficiență de auz. Și mă bucur că reușesc și am ocazia mai nouă, odată cu venirea mea la Poliția Transportului, am ocazia să întâlnesc mai multe persoane. Pentru că eu anterior mi-am desfășurat activitatea la Sectia Ciurea și n-am întâlnit, n-am avut probleme cu persoane din această categorie. Aici am ocazia să mă întâlnesc mult mai des cu ei, în mijloacele transport, în gări. Și cu ocazia asta interacționăm, vorbim și îmi dezvolv și eu un pic limbajul mimico-gestual, mă perfecționez, să zic așa.
Alo România: În cât timp ar putea învăța un om acest limbaj?
Agent șef Andrei Emanuel: Să știți că nu e foarte greu, pare, dar nu e chiar așa greu și vă zic și de ce. Eu când am urmat acest curs, am venit din zona respectivă, adică aveam baza de acasă. Dar la același curs s-au înscris și alte persoane care erau pedagogi la școala specială sau știu eu, care nu aveau cunoștință despre acest limbaj. Practic, au luat-o de la zero. Și spre surprinderea mea, până la finalul cursului, care a durat undeva la 4 luni de zile, s-au descurcat destul de decent. Deci se poate, mai ales dacă ai un pic de răbdare, calm, ei te ajută un pic, citești pe buze, de aceea limbajul este mimico-gestual. Unde nu știm semnul, ne putem folosi foarte ușor de alfabet. Dacă știm alfabetul, se poate învăța foarte ușor. Nici eu nu știu toate cuvintele. Mai fac și eu greșeli, mă corectează persoanele cu care interacționez și le mulțumesc. Asa mă perfecționez și eu. Nu e greu, nu e așa greu cum pare și te poți folosi foarte ușor de gesturi. Nu știi semnul? Nu știu, mulțumesc e așa, nu știi să-l spui, spui, te exprimi într-un fel, ei vor înțelege și îți vor citești pe buze. Deci se poate, dar trebuie calm, răbdare și dorința de a învăța.
Alo România: Ce transmit aceste persoane cu deficiență?
Agent șef Andrei Emanuel: Vedeți, dumneavoastră, ei întâmpina destul de multe probleme în partea asta de comunicare și de accesibilitate în zona instituțiilor publice. Involuntar, cred că mulți din ei au un trac în a cere ajutor, în a veni către noi. Și când au ocazia, spre exemplu când văd, că este un polițist care știe să vorbească prin semne, au tendința de a se deschide un pic, de a spune toate problemele, inclusiv cele care nu sunt neapărat de competența mea. În măsura în care îmi permite timpul, îmi face plăcere să-i îndrum, să-i ajut, să le dau un sfat profesional sau din experiența personală. Da, cam cu toții au această problemă, au acel trac când merg la spitale, când merg la diferite instituții. La un moment dat dezvoltă o frică, un trac, cred că e termenul cel mai potrivit de a se exprima. În rest, sunt persoane fix ca și noi, cu aceleași probleme sau cu aceleași bucurii, plăceri. Și tin să cred că de multe ori știu să se bucure mai mult de viață ei decât o facem noi. Și probabil avem și noi de învățat câte ceva de la ei.
Alo România: Aveți un caz care v-a atras în mod special atenția?
Agent șef Andrei Emanuel: Nu aș putea spune că a fost un caz particular sau am avut o speță anume. După cum v-am zis abia când am venit la Poliția Transportului, am mai interacționat cu ei. Nu-mi trece pe minte niciun moment anume, însă interacționez cu foarte multe persoane care, când dau ocazia, îmi spun despre problemele lor. După activitățile pe care le-am mai desfășurat recent vis-a-vis de limbajul medical gestial și prezența mea în această zonă, am fost contactat de mai multe persoane cu deficiență de auz sau de colegi din țară care au avut probleme și care mi-au cerut ajutorul pentru a comunica. Și am văzut, problemele există, sunt, nu doar în zona polițienească, nu doar de competența noastră, ci și în alte zone. Și ele trebuie tratate ca atare, nu trebuie ignorate, pentru că se pot accentua și pot degenera în unele situații. N-am avut o speță anume, însă au mai fost victime ale unor infracțiuni. Au fost destule situații. Am avut iarăși autor a unor infracțiuni de furt. Am interacționat cu el și la scurt timp au apărut imagini care l-au indicat ca autor și eu mi-am amintit imediat îmbrăcămintea, fizionomia. Prin acele două minute cât am comunicat, am reușit să-mi amintesc și imediat am coroborat cu imaginile și practic a fost identificat autorul. Sunt diferite chestii, dar nu ceva particular, ceva special. Doar bariera de comunicare, unde trebuie tratată cu seriozitate, pentru că dacă înțelegem greșit sau interpretăm greșit un gest al lor sau modul cum se exprimă, poate avem tendința de a ne duce și a interpreta lucrurile altfel. Si, de fapt, scopul nostru este aflarea adevărului și aplicarea legii.
Alo România: Interacțiunea este zilnică, periodică?
Agent șef Andrei Emanuel: Nu este chiar zilnică. Comunitatea nu este foarte, foarte numeroasă sau nu mai sunt așa mult la vedere. Înainte îi mai vedeam, se adunau în diferite zone, erau la școala de aici. Acum îi văd mai rar. Sincer, ori generațiile din spate sunt reduse, ori nu știu, nu mai sunt atât de prezenți în viața de zi cu zi. Aș putea spune că interacțiunile sunt periodice. Mai nou mă recunosc ei și mă salută. Nu-ți dai seama până nu vorbești cu ei, nu-ți dai seama că au probleme cu deficiență de auz și îi tratezi normal până în momentul în care fie vin ei către tine, fie încerci să-ți desfășori activitatea, îi legitimezi sau știu eu și în momentul ăla îți dai seama și atunci dezvolt eu subiectul.
Alo România: Chiar înainte de acest interviu ați interacționat cu o persoană.
Agent șef Andrei Emanuel: Da, este o persoană pe care o știu de mai mult timp de aici, din zona respectivă, dar o știu și din activitatea anterioară. E o persoană din Scânteia care își mai petrece timpul prin zona gărei. Am avut grijă să-l întreb ce face, să-l întreb de sănătate, să-i mai aduc la cunoștință faptul că nu este ok să desfășori activități ilicite, să spunem așa, prin tren sau prin gara și aici mă refer la consumul de alcool în loc public, cersetorie și așa mai departe. Încercăm să prevenim și desfășurăm aceste activități de prevenire ori decât ori avem ocazia, inclusiv cu persoanele cu deficiență de auz, unde-i domeniul meu de activitate, să spun așa.
Alo România: Practic, ce încercați să ne transmiteți? Că ar trebui să avem mai multă răbdare cu acești oameni și ar trebui să interacționăm mai mult cu ei?
Agent șef Andrei Emanuel: E o întrebare foarte bună. Ei, deși sunt persoane surde, au tendința de a fi de multe ori mai gălăgioși decât noi și am putea interpreta o discuție între ei ca o ceartă. Deci nu trebuie să ne grăbim, sau chiar dacă noi interacționăm cu o persoană, poate ei au tendința de a se exprima gândindu-se să se facă înțeles și poate avem tendința: ‘Mamă, ăsta-i violent sau știu eu!’. Trebuie să avut răbdare, ok, păstrăm o distanță de protecție, dar trebuie avut un pic de răbdare, să ne liniștim și să încercăm să comunicăm. Tot timpul vor exista tracuri de comunicare, aia nu-l înțeleg pe ăsta sau știu eu o interpretare genul ăsta, dar nu trebuie să ne grăbim, mai ales noi ca polițiști. Și recomand tuturor, dacă vor să interacționeze cu o astfel de persoană, o pot face fără probleme, atât timp cât vorbesc rar, pentru că ei citesc foarte bine pe buze. Trebuie un pic de răbdare să îi urmărim și, în ultimul rând, dacă chiar nu se poate, folosiți pix, hârtie, pentru că, din fericire, mulți dintre ei sunt școlarizati, știu să scrie, știu să citească și se poate comunica cu ei. Numai un pic de răbdare și să nu ne hazardăm în a trage concluzia sau să-i etichetăm după modul cum se exprimă sau poate cum sunt îmbrăcați.
